11-10-202183Cultură si MediaFestivalul Internaţional de Poezie Bucureşti se va desfăşura într-un format hibrid: Program
23-06-2020119Cultură si MediaZeci de editori şi scriitori vor participa la dezbaterea 'Piaţa de carte în pandemie', găzduită de ICR
11-05-2019201Cultură si MediaScriitorul Ko Un, nominalizat de patru ori la premiul Nobel pentru Literatură, prezent la Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti
SCRISOARE deschisă pentru ca Radu Boroianu să rămână șeful Institutului Cultural Român25-03-20171.051Cultură si Media
07:44EconomieFMI avertizează că războiul din Iran determină creşterea preţurilor şi încetinirea creşterii economice globale
07:42ExterneIranul vrea să impună o taxă de trecere prin Strâmtoarea Ormuz. O comisie parlamentară a aprobat deja un proiect în acest sens
07:40ExterneDoi soldaţi ai forţelor de menţinere a păcii ale ONU au fost ucişi în sudul Libanului; Franţa solicită o reuniune a Consiliului de Securitate
07:40Știrile Zilei"Cel mai dulce jaf din Europa" a făcut furori pe internet. Nestlé a confirmat incidentul printr-un comunicat neașteptat de savuros
07:32PoliticăPartenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
07:31Știrile ZileiFOTO Atenție, șoferi: coduri QR false pe parcometre. Primăria Capitalei: 'Vă pot lăsa fără bani'
07:26EconomieBursele europene închid în creştere, în pofida escaladării războiului cu Iranul şi a scăderii încrederii economice
07:24ExterneLupte grele în Liban - Patru militari israelieni au fost uciși în ciocnirile cu Hezbollah
30 marȘtirile ZileiVIDEO / FOTO Fetițele de 4 și 5 ani dispărute în Mureș, găsite lângă o pădure, la kilometri de casă
30 marȘtirile ZileiVIDEO Mihai Gâdea: „Îmi este foarte greu să vă anunț că, în urmă cu puține ore, mama mea a plecat dintre noi”
30 marȘtirile ZileiTrump face amenințări fără precedent împotriva Iranului: „Îi aruncăm în aer! Aceasta va fi o răzbunare pentru mulți dintre soldații noștri”
30 marȘtirile ZileiȘefa TVR este nemulțumită de salariul pe care îl încasează. Adriana Săftoiu: 'Am salariul mult mai mare'