Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Talibanii continuă atacurile: cel puţin 12 morţi şi zeci de răniţi în Afganistan

Reuters/Omar Sobhani
Afganistan

Cel puţin 12 reprezentanţi ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi în cursul mai multor atacuri violente în noaptea de luni spre marţi, relatează DPA, citând oficiali afgani.

Cel puţin opt ofiţeri de poliţie au fost ucişi, iar alţi doi răniţi în urma unui atac al insurgenţilor împotriva unui punct de control din districtul Zebak în provincia Badakhshan (nordul ţării), a specificat un responsabil local, potrivit agerpres.ro.

În provincia Herat (vest), cel puţin doi membri ai forţelor de securitate au fost ucişi şi alţi 15 răniţi, după ce un atacator sinucigaş a intrat cu maşina plină cu explozibili în sediul poliţiei din districtul Ghoryan, conform unor oficiali afgani.

Într-un comunicat, guvernul provinciei Badakhshan menţionează că peste 10 civili, între care copii, figurează printre răniţi. Patru case de locuit au fost distruse şi multe altele au fost parţial avariate, conform aceluiaşi text.

La Kabul, un ofiţer al armatei şi şoferul său au fost ucişi de trăgători neidentificaţi, a declarat poliţia.

Talibanii au revendicat doar atacurile din provincia Badakhshan, în timp ce responsabili guvernamentali i-au acuzat pe insurgenţi de atacuri.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat săptămâna trecută retragerea trupelor americane din Afganistan până la 11 septembrie, dincolo de data de 1 mai convenită anterior de precedenta administraţie Trump cu talibanii.

În replică, talibanii au anunţat că nu vor participa la conferinţa de pace interafgană la înalt nivel din Turcia, prevăzută să aibă loc sâmbătă.

Potrivit unor surse, Pakistanul, Qatarul şi Turcia exercită presiuni asupra talibanilor pentru a-i determina să participe.

Experţii anticipează un război civil devastator dacă părţile beligerante nu ajung la un acord politic înainte de retragerea totală a forţelor internaţionale din Afganistan, notează DPA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.