Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Talibanii sunt de acord cu reluarea campaniei de vaccinare împotriva poliomielitei în Afganistan

newsmed.ro
poliomielita

Conducerea talibanilor a fost de acord să permită reluarea campaniei de vaccinare din uşă în uşă împotriva poliomielitei în Afganistan, au anunţat OMS şi UNICEF luni într-un comunicat comun, citat de DPA.

Campania de vaccinare, care va începe pe 8 noiembrie, va fi prima în peste trei ani vizând toţi copiii din Afganistan, inclusiv mai mult de 3,3 milioane în unele părţi ale ţării rămase anterior inaccesibile acestor campanii, potrivit comunicatului.

În trecut, echipele de vaccinare în zonele controlate de talibani se loveau de greutăţi în mod repetat, potrivit Agerpres.

Anterior, talibanii îi acuzau pe membrii echipelor de vaccinare împotriva poliomielitei că adună informaţii împotriva militanţilor lor, dar acum ei sunt de facto guvernul Afganistanului după ce în august au răsturnat executivul de la Kabul care se bucura de sprijin internaţional.

Reprezentantul OMS în Afganistan, Dapeng Luo, a numit decizia talibanilor un "pas extrem de important în direcţia corectă".

Comunicatul confirmă că decizia a fost luată de talibani ca urmare a dialogului în curs la nivel înalt între ONU şi conducerea talibanilor.

Liderii talibani s-au angajat să includă angajaţi femei şi să asigure securitatea şi siguranţa tuturor lucrătorilor din sănătate în toată ţara, se mai arată în comunicat.

Anterior, echipele de vaccinare împotriva poliomielitei au fost atacate în mod repetat în ţară.

În iunie, cel puţin cinci membri ai unei echipe de vaccinare împotriva poliomielitei au fost împuşcaţi în estul Afganistanului şi alţii au fost răniţi în atacuri care au condus la suspendarea campaniei în regiunea de est.

Pakistanul şi Afganistanul sunt printre cele câteva ţări din lume unde poliomielita este încă endemică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.