Tamaş revine la Steaua şi ameninţă rivalele: 'Vom lua toate trofeele'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 02-02-2016

Actualizat: 02-02-2016

Article thumbnail

Sursă foto: gsp.ro

Gabi Tamaș a revenit în țară și este gata să semneze contractul cu Steaua. Fundașul își dorește să cîștige trofee, așa cum s-a întîmplat și în primul mandat, cînd a luat titlul, Cupa și Cupa Ligii. "Deocamdată nu e nici o revenire la Steaua, pentru că nu am semnat nici un contract. Vorbiţi despre acest lucru cu impresarul meu, Ana Maria Prodan. Eu îmi doresc să joc din nou la Steaua, dar problemele contractului nu ţin de mine.

Am reziliat ieri la prînz cu cei de la Cardiff. Mi-a părut rău că nu am primit şanse acolo. Dar cei trei fundaşi centrali care au jucat pînă să vin eu au făcut-o foarte bine, chiar nu am ce să reproşez", a spus Tamaş pentru Digi Sport.

"Bîneînţeles că vreau să colaborez cu Reghe. Vorbisem cu el înainte de venirea lui la Steaua, el voia să mă ia în Bulgaria. În cele din urmă s-a ajuns la situaţia să colaborez cu el la Steaua".

"Să dea Domnul să câştigăm cît mai multe trofee. La asta mă gîndesc şi la sănătate. Şi la faptul că mă întorc acasă. Dacă voi juca bine, probabil că voi fi convocat şi pentru Euro. Sînt pregătit să joc fotbal", a mai spus fundaşul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri