Tânăr reținut după ce a amenințat concertul Arianei Grande din Costa Rica

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 10-07-2017

Actualizat: 10-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.burntorangereport.com

Un tânăr de 22 de ani, suspectat că a proferat ameninţări la adresa unui concert al cântăreţei americane Ariana Grande care urma să aibă loc în Costa Rica, a fost reţinut duminică, informează mass media locală, citată luni de dpa, scrie agerpres.ro

Bărbatul, cu cetăţenie columbiană, a fost arestat în capitala Costa Rica, San Jose, după ce ar fi formulat ameninţări pe site-ul organizatorului concertului, a relatat cotidianul La Nacion, care a citat poliţia locală.

Elena Udrea și Ioana Băsescu stau pe ghimpi: Așteaptă decizia Curții de Apel


Ameninţările au fost făcute în limba arabă şi indicau că la concert ar putea avea loc 'o situaţie de pericol sau un atac', a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei costaricane, Walter Espinoza. 

Ameninţările au fost trimise de pe telefoane mobile care au fost descoperite în casa suspectului. 

În mai, 22 de persoane au fost ucise şi câteva zeci au fost rănite când un individ s-a aruncat în aer la sfârşitul unui concert al Arianei Grande, la Manchester.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri