Tânăr reţinut pentru ultraj contra bunelor moravuri

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 30-09-2022

Actualizat: 30-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: https://dej24.ro/

Potrivit sursei citate, în urma apariţiei în spaţiul public, pe un site de socializare, a unei postări din care reiese comiterea de către un tânăr a unei fapte de ultraj contra bunelor moravuri, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Galaţi s-au autosesizat şi au stabilit că în cursul zilei de 27 septembrie, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, acesta a abordat două adolescente, de 16 şi 17 ani, cărora le-ar fi arătat imagini cu conţinut sexual explicit, de pe telefonul său.

Tânărul a fost depistat şi condus la sediul Poliţiei, unde, după audieri, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri