Tănase Stamule: 100% e răzbunare în cazul Florin Cîțu

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 06-06-2020

Actualizat: 07-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: arhiva personala

Consilierul economic al premierului Ludovic Orban, Tănase Stamule, a declarat sâmbătă la Antena 3 că acuzațiile care i se aduc ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, reprezintă „o poveste” și sunt „100% o răzbunare” pentru că ministrul face o „reorganizare profundă” a ministerului și „cei mai puțini competenți” încep să-l atace.

"La Ministerul de Finanțe se face o reorganizare profundă, unde rămân numai cei competenți. Bineînțeles că cei mai puțin competenți încep să atace, să scoată tot felul de povești în spațiul public. Justiția își va spune cuvântul dacă este vreo problemă. Ce face Cîțu la Ministerul de Finanțe îi supără pe aceia care doreau să dețină monopolul. E 100% o răzbunare. Această speță e din 2014, când Florin Cîțu nu avea funcție publică. E în mod evident o încercare de a-l defăima pe unul dintre cei mai eficienți miniștri", a zis Tănase Stamule. Florin Cîțu este acuzat că ar fi desființat un departament din minister care trebuia să se judece cu părinții săi.

Citește și: Lovitură de teatru în PSD: Frans Timmermans se va implica în campaniile electorale ale partidului .

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri