Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Târgul caritabil de bucate tradiţionale 'AuGUSTeria' va avea loc pe 20-21 august, în Centrul Vechi al Capitalei

produse-traditionale

Cea de-a VI-a ediţie a Târgului caritabil de bucate tradiţionale AuGUSTeria va avea loc în zilele de 20 şi 21 august, la Biserica "Sfântul Dumitru-Poştă", Paraclis Universitar, din Centrul Vechi al Capitalei.

Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, târgul are drept scop strângerea de fonduri necesare pregătirii pentru începutul anului şcolar a 150 de elevi din judeţele Prahova, Tulcea, Teleorman, Vaslui şi din Bucureşti, care provin din familii cu posibilităţi financiare reduse.

"În data de 20 august, începând cu ora 17,00, veţi putea participa la Festivalul limonadei, o sărbătoare plină de culoare, unde veţi avea ocazia să gustaţi limonada preferată, care va fi preparată de voluntarii noştri, adulţi şi copii. Încheiem evenimentul AuGUSTeria cu Târgul de bucate tradiţionale, la care vă aşteptăm în data de 21 august, începând cu ora 11,30. În cadrul târgului veţi putea alege, pentru dumneavoastră şi persoanele dragi, produse handmade, lucrate de voluntari, dar şi bucate tradiţionale, pregătite de gospodinele noastre, cu ingrediente naturale şi multă dragoste", precizează organizatorii.

Participanţii pot alege produsele favorite şi oferi donaţii benevole, care vor constitui fondul necesar pentru cumpărarea ghiozdanelor şi rechizitelor şcolare care vor fi oferite copiilor.

În ambele zile, vizitatorii vor putea participa la ateliere culinare, de poveşti, de pictură şi împletituri, vor putea învăţa tehnica împâslirii cu acul şi vor asista la momente artistice de muzică folk şi tradiţională.

Târgul caritabil "AuGUSTeria" este un proiect iniţiat de Asociaţia Umanitară Tadeu, în colaborare cu Biserica "Sfântul Dumitru-Poştă", Paraclis Universitar. În cei cinci ani de când proiectul se află în derulare, târgul cu gust de vară a reuşit să pregătească pentru începutul anului şcolar aproximativ 1.000 de copii, cărora le-au fost oferite ghiozdane şi rechizite necesare pentru şcoală, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.