Târgul economic 'Rivulus Dominarum' revine după doi ani de absenţă

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-09-2022

Actualizat: 09-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: radioiasi.ro

"După doi ani de pauză din cauza pandemiei COVID-19 şi măsurilor impuse de autorităţi, suntem în măsură să organizăm a 28-a ediţie a 'Rivulus Dominarum'. Este cea mai importantă manifestare expoziţională din calendarul acestor manifestări a Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş", a spus Florentin Tuş.

Potrivit acestuia, în cadrul târgului va fi organizată şi a doua ediţie a salonului "Republica Moldova prezintă".

"În acest an, manifestarea se va desfăşura la Sala Polivalentă 'Lascăr Pană' şi, cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş, suntem în măsură să organizăm în cadrul 'Rivulus Dominarum' cea de-a doua ediţie a salonului 'Republica Moldova prezintă'. Este vorba despre o participare numeroasă, cred că peste 20, 30 de companii vor fi prezente din Republica Moldova, cu standuri. E vorba de producători din Republica Moldova care îşi vor expune produsele spre vânzare. Până în acest moment, circa 90% din spaţiul contractat este ocupat", a mai precizat Florentin Tuş.

Târgul este programat să aibă loc în perioada 23-25 septembrie.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri