DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Târgul Internaţional de Carte de la Guadalajara a acordat statutul de invitat special scriitorului Mircea Cărtărescu

RTV.net
mircea cartarescu

În plină desfăşurare a Cupei Mondiale din Qatar, Târgul Internaţional de Carte de la Guadalajara (FIL), cel mai important eveniment de profil organizat în America Latină, a acordat statutul de invitat special unui alt emirat din zona Golfului Persic, Sharjah, precum şi scriitorului român Mircea Cărtărescu, informează AFP.

După Peru anul trecut, Sharjah, a treia entitate ca mărime din componenţa Emiratelor Arabe Unite după Dubai şi Abu Dhabi, se află pe afişul FIL 2022, care va dura de sâmbătă până pe 4 decembrie, potrivit Agerpres.

"Investim într-un transfer al literaturii noastre spre literatura în limba spaniolă. Este mai important decât banii", a declarat Ahmed Al Ameri, directorul Autorităţii pentru carte din Sharjah.

El a anunţat că va prezenta 1.000 de cărţi pe an şi a precizat pe 11 noiembrie, în faţa reprezentanţilor presei, că emiratul Sharjah va fi reprezentat la Guadalajara printr-o delegaţie importantă.

Printre ambasadorii literaturii din Sharjah care sunt prezenţi la FIL 2022 se află şi Al Ameemi, "critic, poet, cercetător şi narator", al cărui poezii au fost traduse deja în engleză.

Organizatorii FIL 2022 îi vor înmâna sâmbătă premiul anual al acestui eveniment scriitorului român Mircea Cărtărescu.

Membrii juriului au premiat "un scriitor multilateral, care se inserează în tradiţia literaturii mondiale, interpelându-şi de la oniric şi până la existenţial cititorii şi criticii din întreaga lume''.

Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice, însoţit de un cec în valoare de 150.000 de dolari, va fi înmânat pe 26 noiembrie la inaugurarea celei de 36-a ediţii a Târgului Internaţional de Carte (FIL) din Guadalajara, considerat cel mai important târg de carte al industriei editoriale hispanice.

Primul scriitor de limba română recompensat cu Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice a fost Norman Manea în anul 2016.

În acest an, omagii speciale vor fi aduse şi literaturii din Norvegia, Italia, Israel, provincia canadiană Québec, provinciile spaniole Catalonia şi Galicia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.