Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tăriceanu critică dur o decizie a Curţii Constituţionale

tariceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, critică dur decizia Curţii Constituţionale cu privire la Ordonanţa Traseiştilor. Tăriceanu contrazice judecătorii CCR cu argumente de ordin politic. De altfel, dintre cei îndreptăţiţi, preşedintele Senatului a fost singurul care nu a trimis Curţii Constituţionale un punct de vedere cu privire la OUG 55/2014.

"Trebuie să ne gândim că astăzi, practic, această atitudine de eliberare, aș spune, a primarilor sau a consilierilor de anumite constrângeri de ordin politic, este sancționată. Vreau să pun întrebarea ipotetică: ce se întâmpla atunci când un partid, care astăzi este democratic, alege calea către naționalism, ultranaționalism, xenofobie, în fine, un comportament, hai să-i spunem, global calificat ca nedemocratic și sunt oameni care sunt aleșii acestui partid și care refuză să se alinieze unei asemenea orientări? Cum procedăm? Îi sancționăm pe toți și le impunem să adopte aceleași practici nedemocratice sau (...) care nu sunt conforme cu convingerile lor politice, cu ideologia lor și cu profilul politic pentru care alegătorii i-au votat? Cred că este o chestiune la care merită mai multă reflexie", a subliniat Tăriceanu.

Președintele Senatului s-a referit și la PNL, care după alegerile europarlamentare a părăsit familia liberalilor ALDE și a intrat în Partidul Popularilor Europeni (PPE).

"Cred că această decizie vine să îngrădească libertatea de expresie politică a unor oameni care sigur au candidat la alegeri și au obținut încrederea cetățenilor lor, prezentându-se cu un anumit profil politic, care ulterior a ajuns să fie abandonat de către partidul din care fac parte, și îi sancționăm pe ei, partidul nu pățește absolut nimic. Și aici, bineînțeles, vreau să fiu lipsit de orice echivoc, este vorba de PNL, care a abandonat liberalismul și a trecut în familia populară", a mai spus Tăriceanu.

CCR a declarat neconstituţională OUG 55/2014, care le-a permis aleşilor locali să schimbe partidul fără să-şi piardă mandatele. Marţi, Curtea a publicat şi motivarea deciziei. În baza acestei decizii, aleşii locali care au profitat de Ordonanţa Traseiştilor ar putea să-şi piardă mandatele. Partidul lui Tăriceanu este unul dintre cele mai grav lovite de decizia CCR, practic toţi aleşii locali PLR fiind "transferaţi" în baza OUG 55/2014. Mai mult, aceştia sunt într-o situaţia dificilă din cauza faptului că Partidul Liberal Reformator nu există legal.

Vezi şi: CCR: ce se va întâmpla cu aleşii locali traseişti

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.