Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tăriceanu reclamă un comportament „nociv” al partidelor şi politicienilor faţă de NATO şi UE

tariceanu 2
Tăriceanu salută împlinirea unui deceniu de la aderarea României la NATO, adăugând că "acest eveniment istoric a reprezentat o componentă esenţială în desăvârşirea marelui proiect naţional de inserare a spaţiului românesc în structurile şi sistemul de valori democratice, de libertate şi civilizaţie, pe care Europa Occidentală nu a încetat să-l reprezinte". "Evenimentele din ultimele săptămâni, în care Federaţia Rusă se manifestă cu atâta agresivitate în raport cu statele suverane din vecinătatea ei apropiată, ne îndeamnă să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă România nu era un partener cu drepturi depline al acestor două organizaţii. Pe acest fundal, apare cu atât mai nociv faptul că unele partide şi personalităţi politice din România încearcă să instrumentalizeze electoral temele legate de NATO şi UE", susţine preşedintele Senatului, citat într-un comunicat remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX. Potrivit acestuia, interesul naţional, definit prin consensul unei majorităţi mai mult decât semnificative a cetăţenilor României şi al întregii sale clase politice, se exprimă azi, ca şi în ultimii 20 de ani, prin apartenenţa statului român la structurile europene şi euro-atlantice, opţiune pe care o consideră esenţială pentru prezentul şi viitorul societăţii româneşti. "A pune sub semnul întrebării seriozitatea acestui angajament politic şi moral fundamental este un act anti-patriotic şi un atentat la interesul naţional", se mai arată în comunicatul preşedintelui Senatului. El menţionează că "tocmai aceste împrejurări dificile" obligă România să îşi consolideze poziţia obţinută "cu sacrificii şi stăruinţă neînduplecată" în urmă cu zece ani. "România trebuie să folosească întregul său potenţial, posibilităţile pe care i le oferă parteneriatul strategic cu SUA şi statutul său de membru NATO, pentru a asigura cu toate mijloacele securitatea teritoriului naţional şi a graniţei de est a NATO şi UE", subliniază Călin Popescu Tăriceanu. Acesta mai arată că România trebuie să devină un catalizator cu mult mai activ decât până acum în politicile de consolidare a graniţelor NATO şi UE, promovând energic asocierea Ucrainei şi Republicii Moldova la Uniunea Europeană ca etapă în procesul de integrare europeană. Preşedintele Senatului menţionează, de asemenea, că România trebuie să asume rolul de catalizator şi în relansarea politicilor de securitate comună şi cooperare la Marea Neagră, utilizând toate instrumentele instituţionale, parteneriatele sale tradiţionale cu statele riverane membre NATO şi/sau UE, precum şi rolul său istoric de mediator în acest spaţiu. Tăriceanu mai afirmă că România trebuie să acţioneze cât mai hotărât, atât în cadrul NATO, cât şi în cel al UE, pentru o politică energetică inteligentă, care să asigure tuturor statelor europene căi alternative de aprovizionare, astfel încât să se elimine posibilitatea şantajului energetic din partea oricărui furnizor. Potrivit preşedintelui Senatului, România trebuie să mobilizeze consensul statelor membre ale ambelor organizaţii (NATO şi UE – n.r.) împotriva permanentizării şi chiar extinderii zonelor de conflict îngheţat, a manifestărilor de iredentism şi încercărilor de secesiune în beneficiul unor state învecinate, astfel încât acte de agresiune de tipul celor din ultimele săptămâni să nu se mai poată repeta. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.