Tarna Mare va avea o substație de ambulanță pentru intervenții mai rapide în zona Oașului

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 14-04-2025 14:41

Actualizat: 14-04-2025 17:41

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

O substaţie de ambulanţă va fi deschisă în localitatea Tarna Mare şi va deservi zona Oaşului, a anunţat deputatul Mircea Govor, luni, pe pagina de Facebook.

"Veşti excelente pentru întreaga comunitate din zona Oaşului: a fost aprobata oficial înfiinţarea unei substaţii de ambulanţă în localitatea Tarna Mare - un obiectiv esenţial pentru siguranţa sanitară a cetăţenilor, aşteptat de ani de zile.

Mă bucur pentru aceasta reuşită a doamnei primar Mariana Monica Sobius şi, aşa cum am demonstrat de fiecare dată, voi rămâne un partener de încredere al tuturor primarilor din judeţ. Este un proiect pentru care doamna primar a luptat în toate mandatele sale, iar astăzi prinde contur printr-o decizie fermă la nivel guvernamental", a transmis deputatul.

Parlamentarul arată că intervenţiile medicale în zonă vor fi mai rapide.

"Este un pas major pentru ca intervenţiile medicale să fie mai rapide, mai eficiente şi mai aproape de oameni. Totodată, este un angajament împlinit faţă de locuitorii din Tarna Mare şi din întreaga zonă a Oaşului. O felicit pe doamna primar pentru pentru perseverenţa, profesionalismul şi dăruirea cu care a susţinut acest proiect vital", a mai transmis Govor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri