TASS anunță că viceguvernatorul rus din Herson a fost arestat pentru infracțiuni economice: Gubareva fusese dată dispărută

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 17-11-2022

Actualizat: 17-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Potrivit Agenţiei de presă TASS, viceguvernatorul desemnat de Rusia (după ocuparea teritoriilor din Ucraina - n.r.) în regiunea Herson, care a fost 'dat dispărut' miercuri, a fost reținut de angajați ai Ministerului rus al Afacerilor Interne, într-un dosar de infracțiuni economice, scrie Rador.

Angajații Ministerului rus al Afacerilor Interne l-au reținut pe viceguvernatorul rus al regiunii Herson, Ekaterina Gubareva, într-un dosar de infracțiuni economice, a precizat o sursă citată de TASS. Potrivit interlocutorului agenției, Gubareva a fost reținută într-un dosar penal, iar în momentul de faţă, sunt în plină desfășurare acțiunile de investigaţii din cadrul anchetei, urmând să fie decisă alegerea unei măsuri preventive pentru ea. O altă sursă TASS a precizat că Gubareva a fost reținută miercuri. Amintim că presa a anunţat ieri că Ekaterina Gubareva a fost dată dispărută și că a încetat să mai ţină legătura cu familia. Ea a fost văzută ultima dată în clădirea guvernului regional din Ghenicesk.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri