Descinderi la un personaj cunoscut în lumea mondenă a Capitalei, care ar fi băgat spaima în femeile din cluburile de lux din București. „Tăurașul Emi”, pe numele real Emil Munteanu, în vârstă de 39 de ani, este vizat de o anchetă a Poliției după ce mai multe femei l-au acuzat de agresiuni și acte de violență.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi cunoscut femeile pe rețelele de socializare, unde se prezenta drept un om de afaceri potent financiar. Le-ar fi promis vacanțe exotice, cadouri scumpe și experiențe de lux, însă în realitate, spun sursele judiciare, le-ar fi atras într-o cursă din care multe au ieșit cu traume și leziuni fizice.
În urma sesizărilor depuse de mai multe victime, polițiștii Secției 17 din București au efectuat, joi, o percheziție la locuința bărbatului, acesta fiind dus ulterior la audieri.
S-a dat 'lovit' ca să scape de întrebări
Surse apropiate anchetei afirmă că Emil Munteanu ar fi încercat în repetate rânduri să se eschiveze de la prezentarea în fața polițiștilor, simulând diverse probleme medicale.
În cursul zilei de ieri, el ar fi reclamat că se simte rău și a fost transportat la Spitalul Universitar din Capitală, unde medicii i-au efectuat inclusiv o tomografie computerizată (CT). Investigațiile nu au indicat nicio afecțiune serioasă.
Ulterior, bărbatul a fost readus la secție, unde ar fi continuat să se plângă de stări de leșin, alternând episoadele de apatie cu comportamente agresive la adresa polițiștilor și personalului medical. Potrivit surselor, ar fi mers până la gesturi extreme (a urinat în mod voluntar) pentru a întări impresia de suferință.
După ce a fost externat în această dimineață, „Tăurașul Emi” se află acum la audieri la Secția 17 Poliție, unde este cercetat pentru agresiune și alte fapte de violență.






























Comentează