Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După intervenția lui Iohannis și votul Parlamentului, OMV Petrom va plăti o taxă 'diluată' pentru profiturile excepționale

Radu Pop
OMV

Petrom (SNP) a anunţat luni seara la Bursa de Valori Bucureşti că va plăti taxa pe solidaritate în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei, conform Mediafax, în condițiile în care autorităţile calculaseră inițial o taxă de circa 5 mld. lei, însă ulterior, după intervenţiile preşedintelui României, taxa a fost diminuată semnificativ prin vot în Parlament.

Anunţul oficial al Petrom:

„La data de 12 mai 2023, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 119/2023 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 186/2022 de implementare a Regulamentului Consiliului (UE) 2022/1854 privind contribuţia de solidaritate. Pentru companiile care produc şi rafinează ţiţei, legea introduce obligaţia de a plăti 350 de lei pentru fiecare tonă de ţiţei prelucrată în 2022 şi 2023. Prin urmare, OMV Petrom estimează o contribuţie de solidaritate de aproximativ 1.500 de milioane de lei pentru anul fiscal 2022, care urmează să fie plătită la sfârşitul lunii iunie 2023. Pentru T1/23, valoarea contribuţiei de solidaritate este estimată la aproximativ 380 de milioane de lei şi va fi de asemenea reflectată în rezultate la T2/23. Contribuţia pentru întregul an 2023 va fi plătită la sfârşitul lunii iunie 2024”.

Schimbarea valorii

Legea prin care Petrom s-ar fi încadrat la taxa platei de solidaritate de 60% din profiturile excepționale obținute după explozia prețurilor la carburanți a fost retrimisă Parlamentului de șeful statului, Klaus Iohannis acuzând “dispoziţii care nu sunt îndeajuns de clare, astfel încât să ofere siguranţa de a nu genera probleme în aplicare şi, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament”.

În prima variantă s-ar fi ajuns la circa 1 miliard de euro (5 miliarde de lei) taxă pe care OMV Petrom ar fi urmat să o plătească statului român.

La a doua analiză din Parlament a fost introdusă o taxă în sumă fixă pe ţiţeiul prelucrat în rafinării, care va fi datorată doar de către companiile care practică concomitent activităţi de extracţie şi de rafinare a ţiţeiului. Singura companie din România aflată în această situaţie este OMV Petrom. Rezultatul este că austriecii vor plăti acum u suprataxă de trei ori mai mică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.