Taxe vamale sub semnul întrebării: UE intensifică negocierile cu SUA în urma hotărârilor justiţiei americane cu privire la tarife

Autor: Diana Pană

Publicat: 30-05-2025 17:46

Actualizat: 30-05-2025 21:49

Article thumbnail

Sursă foto: Pinterest

Uniunea Europeană este 'implicată total' în negocierile cu Statele Unite cu privire la taxele vamale, a indicat vineri Comisia Europeană, după decizia unui tribunal american de a suspenda tarifele impuse de preşedintele Trump, transmite AFP, citat de Agerpres.

Găsirea unei soluţii 'rămâne o prioritate absolută a UE. Rămânem în contact permanent' cu Statele Unite, a subliniat pe X comisarul european pentru comerţ, Maros Sefcovic, care a avut o discuţie telefonică joi cu secretarul american pentru comerţ, Howard Lutnick.

Potrivit unei surse europene, noi discuţii ar putea avea loc marţi sau miercuri, în marja unei reuniuni ministeriale a OCDE la Paris.

În acest stadiu, executivul UE nu a făcut niciun comentariu cu privire la evoluţiile din justiţie legate de taxele impuse de Donald Trump.

Decizii contradictorii în justiţia americană privind suprataxele impuse de Trump

Miercuri, tribunalul de comerţ internaţional al SUA (ITC) a decis că preşedintele Trump şi-a depăşit prerogativele, care aparţineau doar Congresului, atunci când a impus suprataxe.

Sesizaţi de companii mici şi de o coaliţie de state americane, magistraţii au dat guvernului un termen de 10 zile pentru a reveni asupra măsurilor.

Această decizie priveşte atât tarifele impuse Canadei, Mexicului şi Chinei, cât şi suprataxa de 10% impusă la cvasi-totalitatea produselor importate în SUA, indiferent de originea lor, la începutul lui aprilie.

Însă, după mai puţin de 24 de ore, o Curte de Apel a suspendat decizia de primă instanţă până când se va pronunţa pe fond.

În acest timp, UE continuă negocierile, cu o serie de discuţii în ultimele zile între comisarul Sefcovic şi omologii săi americani.

content-image

UE speră într-o relansare a dialogului comercial, în ciuda noilor tarife americane

După o perioadă de tensiuni, Uniunea speră într-un 'nou elan' în discuţii în urma convorbirii telefonice pe care au avut-o în weekend Donald Trump şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În ultimele trei luni, UE a fost lovită de trei ori cu taxe vamale de către administraţia SUA: 25% la oţel şi aluminiu, anunţate la mijlocul lui martie, 25% la automobile, apoi 20% la toate celelalte produse, în aprilie.

Această ultimă suprataxă a fost suspendată până la 9 iulie de administraţia Trump pentru a începe o negociere.

Însă taxele vamale de 10% urmează în continuare să fie aplicate la majoritatea bunurilor exportate în SUA de statele UE, dacă justiţia nu se va pronunţa definitiv împotriva lor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri