Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Teatrul 'Ion Creangă' relansează seria marilor poveşti în Sala Opereta

creanga

Teatrul „Ion Creangă” relansează, începând cu 28 februarie, seria marilor poveşti dedicate copiilor cu vârste de peste 6 ani, spectacole impresionante cu aventuri pline de neprevăzut şi personaje complexe, anunță news.ro.

Noul program de reprezentaţii este găzduit de Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, în Sala Opereta, unde pot fi prezenţi 150 de spectatori în condiţii de deplină siguranţă, conform tuturor măsurilor de distanţare aflate în vigoare.

Parteneriatul a fost iniţiat în contextul în care Teatrul „Ion Creangă” continuă să-şi desfăşoare activitatea în alte spaţii decât cel propriu, sala sa de spectacol (Sala Mare din Piaţa Amzei nr. 13) aflându-se în curs de amenajare, reabilitare şi refuncţionalizare.

Primul titlu din serie, programat pentru 28 februarie, la ora 11:00, este „Jack şi vrejul de fasole”. Spectacolul muzical e pus în scenă de Octavian Jighirgiu după povestea lui Joseph Jacobs. Muzica este compusă de Eduard Petru Jighirgiu şi coregrafia e semnată de Victoria Bucun.

Din distribuţie fac parte actorii: Ciprian Niculae, Vera Linguraru, Eduard Petre Jighirgiu, Daniel Tudorică, Nicoleta Rusu, Oana Bănuţă, Cristian Boeriu, Cezar Vlad Popescu, Valeria Stoian, Andreea Gaica, Eliza Teofănescu, Ilinca Atanasiu, Dan Clucinschi, Iuliana Costiniu şi Claudian Şiman.

Citește și: EXCLUSIV S-au calmat apele în AUR! George Simion: ‘Nu mai pleacă nimeni!’

Despre noul program de reprezentaţii, Gabriel Coveşeanu, managerul Teatrului „Ion Creangă”, a transmis într-un comunicat: „Ne bucurăm să putem readuce marile poveşti din repertoriu în sala de spectacol. «Jack şi vrejul de fasole», premiera anului 2019 la Teatrul «Ion Creangă», s-a jucat mult, s-a jucat cu casa închisă şi a fost unul dintre titlurile care au fost solicitate constant de public, alături de alte spectacole îndrăgite cum sunt «Vrăjitorul din Oz» şi «Punguţa cu doi bani». Din păcate - mai întâi ca urmare a suspendării activităţii teatrelor, mai apoi în lipsa unei săli proprii cu o scenă generoasă, unde să avem condiţiile tehnice necesare - nu a fost posibil să îl jucăm. Acum, datorită colaborării cu Teatrul Naţional de Operetă «Ion Dacian», toate aceste spectacole excepţionale revin în programul nostru”.

Biletele pentru spectacolul „Jack şi vrejul de fasole” pot fi cumpărate online, de pe Entertix.ro, şi de la casa de bilete a Teatrului „Ion Creangă”.

Teatrul „Ion Creangă” este o instituţie publică de cultură finanţată din bugetul local al Municipiului Bucureşti, subordonată Primăriei Capitalei şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.