Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Telefoanele vor avea obligatoriu aplicația RO-ALERT pentru avertizarea populației - proiect Guvern

pixabay.com
diverse, media, telefon

Guvernul se pregătește să adopte, prin ordonanță de urgență, implementarea sistemului de avertizare a populației în situații de urgență RO-ALERT.

Principalele prevederi din proiect:

  • Mesajele RO-ALERT sunt de interes public, gratuite și au caracter de recomandare pentru persoanele aflate în zone amenințate de manifestarea unor situații de urgență.
  • Mesajele RO-ALERT conțin recomandări pentru adoptarea unui comportament care să asigure autoprotecție persoanelor aflate într-o zonă vizată de manifestarea unei situații de urgență, în funcție de specificul acesteia.
  • Nerespectarea recomandărilor din conținutul mesajele RO-ALERT nu atrage răspunderea persoanelor care recepționează aceste mesaje
  • Furnizorii rețelelor publice de comunicații electronice nu percep tarife sau alte sume de bani, indiferent de titlu, pentru transmiterea mesajelor RO-ALERT.
  • Operatorii economici care comercializează telefoane mobile au obligația de a furniza și a menține pe paginile web proprii, cât și la punctele de vânzare, pentru telefoanele mobile comercializate, informații privind: a) capabilitățile de recepționare a mesajelor RO-ALERT; b) modalitățile de activare a acestor facilități pentru fiecare tip de telefon mobil comercializat.
  • Telefoanele mobile aflate în stoc sau contractate înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, care nu au activată posibilitatea recepționării mesajelor RO-ALERT, pot fi comercializate până la lichidarea acestor stocuri, dar nu mai târziu de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. După expirarea termenului de 180 de zile de la data intrării în vigoare a OUG, se interzice operatorilor economici comercializarea telefoanelor mobile care nu au activată posibilitatea recepționării mesajelor RO-ALERT.

RO-ALERT este un sistem de avertizare a populației în situații de urgență.

Sistemul este folosit în SUA, Olanda, Lituania, Franţa, Germania, Belgia). Sistemul „RO-ALERT” presupune transmiterea unor mesaje de avertizare adaptate evenimentului iminent prin intermediul reţelelor operatorilor de telefonie mobilă, transmiterea rapidă a mesajelor către toţi utilizatorii aflaţi în arealul ameninţat chiar în condiţii de congestie a reţelelor operatorilor de telefonie mobilă, afişarea instantanee a mesajelor pe ecranul terminalului mobil fără a fi necesară vreo intervenţie a utilizatorului, repetarea ciclică a mesajelor de alertare la intervale de timp configurabile, recepţionarea mesajelor de avertizare şi de către terminalele aflate în roaming, acurateţea mesajelor de avertizare, formulate doar pe baza informaţiilor furnizate de surse autorizate.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.