Tensiuni în ședința PNL: Contre dure între taberele pro și contra PSD (surse)

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 08-11-2021

Actualizat: 08-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Biroul Politic Naţional al PNL s-a reunit, luni, începând cu ora 19,00, la Vila Lac 1, pentru a lua o decizie în privinţa negocierilor cu USR şi PSD. Potrivit unor surse participante la ședință, din discuții nu lipsesc momentele tensionate.

În ciuda bruiajului de la Vila Lac 1, surse din cadrul ședinței relatează pentru stiripesurse.ro că organizațiile din Ardeal și mulți liberali din București și din Moldova au pledat pentru o alianță cu PSD, invocând nevoia de stabilitate într-o perioadă dificilă sanitar și economic.

Adepții alianței cu PSD sunt oameni aflați pe funcții, care își doresc liniștea și stabilitatea care pot fi oferite de o largă majoritate parlamentară. Printre aceștia sunt Emil Boc, Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu.

Tabăra care se opune alianței cu PSD este condusă de Florin Cîțu și Dan Vîlceanu, care au alături de ei mai mulți lideri PNL din sudul țării, dar și pe președintele PNL București, Ciprian Ciucu.

Liderii liberali care nu doresc alianța cu PSD invocă o trădare a propriului electorat, amintind faptul că PNL a câștigat în unele zone ale PSD tocmai cu mesaje împotriva social-democraților.

În dezbateri a intervenit și Ludovic Orban, care continuă să amenințe cu plecarea din partid în cazul unei alianțe cu PSD și, implicit, ruperea unei părți din partid.

Tabăra pro-PSD are însă un avantaj evident, avându-l în spate și pe președintele Klaus Iohannis. Președintele a promis partenerilor externi că în România se va instala liniștea politică pentru implementarea PNRR. Astfel, decizia anticipată este cea a unui vot pentru colaborarea cu social-democrații.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri