Teodor Meleșcanu spune care sunt planurile României la președinția Consiliului UE: Va susține politica de extindere a Uniunii Europene

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 26-12-2018

Actualizat: 26-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul român de externe Teodor Meleşcanu a indicat miercuri la Belgrad, în cadrul întâlnirii sale cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, că România va susţine politica de extindere a Uniunii Europene în timpul preşedinţiei sale, care va debuta la 1 ianuarie 2019, relatează agenţia Tanjug, potrivit Agerpres.

În cursul convorbirilor privind relaţiile bilaterale, situaţia din regiune şi priorităţile preşedinţiei române a UE, preşedintele Vucic şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu relaţiile tradiţionale bune şi prieteneşti dintre cele două ţări, subliniind faptul că trebuie intensificată cooperarea în domeniul economiei, al infrastructurii şi al energiei.

Citeste si METEO Prognoza pentru Revelion - Unde va ninge în noaptea dintre ani

Potrivit unui comunicat al biroului de presă al preşedinţiei sârbe, în primele 10 luni ale acestui an, volumul schimburilor comerciale dintre Serbia şi România a ajuns la 1,29 miliarde de euro, fiind cu 21,8 % mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Şeful statului sârb a exprimat mulţumiri României pentru că a votat împotriva aşa-numitei admiteri a Kosovo în Interpol şi pentru poziţia sa principială privind integritatea teritorială şi suveranitatea Serbiei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri