Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Teta stabileşte un nou record de furtuni tropicale formate într-un singur sezon al uraganelor din Atlantic

www.abcnews.go.com
uragan, furtuna

Arthur, Hanna, Eta şi acum Teta: odată cu formarea în noaptea de luni spre marţi a celei de-a 29-a furtuni tropicale în Atlantic în anul 2020, acest sezon al uraganelor a stabilit un nou record în ceea ce priveşte numărul furtunilor declanşate în acest ocean şi care au primit o denumire oficială, informează AFP, potrivit Agerpres.

Atunci când vânturile generate de un sistem depresionar format în Atlantic ating 34 de noduri (62 kilometri pe oră), fenomenul atmosferic intră automat în categoria furtunilor tropicale şi primeşte un nume din partea Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite.

La fel s-a întâmplat şi în noaptea de luni spre marţi cu Teta, "cea de-a 29-a furtună din sezonul 2020 al uraganelor din Atlantic", au anunţat pe Twitter meteorologii de la NHC. Ei au precizat că noua furtună "a doborât precedentul record" de 28 de uragane formate într-un singur an, ce data din 2005.

Citește și: Stelian Tănase îl desființează pe primarul Brașovului, Allen Coliban, după ce a mințit în CV: Este un impostor, pur și simplu – un mare mincinos.

După epuizarea listei de denumiri latineşti prevăzute, NHC a decis să folosească alfabetul grec pentru a numi noile furtuni din Atlantic.

Nu toate furtunile care primesc denumiri oficiale se transformă în uragane şi nu toate ating uscatul.

Însă sezonul uraganelor este deosebit de intens în acest an. Iar Teta s-a format într-o perioadă în care Eta tocmai a devastat America Centrală şi statul american Florida.

Odată cu încălzirea apei de la suprafaţa oceanelor, uraganele devin mai puternice, potrivit oamenilor de ştiinţă, care prevăd astfel o creştere a numărului de cicloane incluse în categoriile 4 şi 5 pe scara Saffir-Simpson.

În schimb, până în prezent, deşi membrii Grupului interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC) prevăd această intensificare a uraganelor, ei nu estimează că furtunile ar trebui să devină mai frecvente.

Numărul mare de uragane din 2020 este asociat cu "o temperatură neobişnuită în Atlanticul tropical (parţial din cauza încălzirii provocate de om)" şi cu influenţele generate de începutul unui episod La Nina, care tinde să scadă temperatura globală, a declarat Michael Mann, profesor de ştiinţe climatologice la Universitatea de Stat Pennsylvania.

"Când există un episod La Nina, ca în acest an, el consolidează impactul schimbărilor climatice, iar noi ne confruntăm cu astfel de furtuni devastatoare, aşa cum sunt cele pe care le vedem", a adăugat profesorul american.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.