DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

The New York Times - Joe Biden vrea să trimită mii de soldați în Europa, după o întâlnire cu șefii Pentagonului

www.ABCnews.com
biden camp david

Jurnaliștii de la The New York Times au aflat planurile făcute de Casa Albă și Pentagon, în contextul creșterii tensiunilor în Europa de Est, din cauza unei iminente invazii rusești în Ucraina.

În urma negocierilor eșuate care au avut loc, săptămâna trecută, între SUA și Rusia, Joe Biden i-a convocat pe șefii Pentagonului la o întâlnire care a avut loc la Camp David.

Cei de la The New York Times notează faptul că Joe Biden a decis trimiterea de soldați americani în Europa de Est. În față inițială vor fi trimiși de la 1000 până la 5000 de soldați, dar în caz de nevoie acest număr poate fi crescut de 10 ori.

Pe lângă trupe, președintele Biden ar putea aproba și trimiterea de avioane suplimentare în regiune. „Avem nevoie de exerciții comune în Polonia, în statele baltice, în România, în Bulgaria, pentru a-i arăta lui Putin că suntem serioși”, a declarat duminică Michael McCaul, reprezentant republican în Comisia pentru afaceri externe a Congresului.

Executivul SUA a ordonat familiilor diplomaţilor americani aflaţi la Kiev să părăsească Ucraina "din cauza ameninţării continue cu o operaţiune militară rusă", conform unui anunţ făcut duminică de Departamentul de Stat, informează AFP.

Personalul local şi cel neesenţial pot părăsi ambasada dacă doresc, iar cetăţenii americani care locuiesc în Ucraina "ar trebui să ia în considerare acum" părăsirea ţării cu zboruri comerciale sau alte mijloace de transport, se adaugă în declaraţia Departamentului de Stat al SUA. De fiecare dată când americanii au semnale serioase că într-o anumită zonă încep conflicte armate, Departamentul de Stat cere familiilor diplomaților și cetățenilor americani să părăsească țara respectivă.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.