Theresa May a DECIS când se dă votul pe Brexit în Parlamentul britanic: ne vom găsi pe un teren necunoscut

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 08-01-2019

Actualizat: 08-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Theresa May confirmă votul în Parlament şi-i îndeamnă pe deputaţii britanici să susţină acordul negociat cu Uniunea Europeană relatează Euronews.

Citește și: Klaus Iohannis a activat opțiunea NUCLEARĂ: Liviu Dragnea, prins între ciocan și nicovală/ANALIZĂ

Presa scrie că data votului va fi amânată din nou, însă premierul britanic a precizat duminică, la BBC, că acest vot în vederea ratificării acordului retragerii ar putea avea loc între 14 şi 15 ianuarie.

”Vom avea un vot (...), dezbaterea începe săptămâna viitoare, iar dezbaterea va continua cealaltă săptămână. Însă vom avea un vot. Dar dacă acordul nu este adoptat după acest vot, ne vom găsi pe un teren necunoscut”, a avertizat ea.

În afară de disensiunile în Parlament şi în cadrul propriei majorităţi, opozanţii Brexitului reclamă un nou referendum, convinşi că britanicii vor renunţa până la urmă să părăsească Uniunea Europeană.

În faţa unei asemenea incertitudini, Londra şi statele europene se pregătesc fiecare de scenariul de care se tem toţi - o ieşire brutală din UE la 29 martie, fără acord.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri