Chelsea Londra, deţinătoarea trofeului, a obţinut o victorie "meritată" în faţa francezilor de la Lille, la capătul unui meci "dificil", disputat marţi seara la Londra, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, a afirmat antrenorul echipei engleze, Thomas Tuchel, la finalul jocului de pe Stamford Bridge, conform Agerpres.
"A fost un meci dificil, însă este o victorie meritată. Am fost excelenţi în primele zece minute, am avut ocazii şi am înscris primul gol, dar apoi am fost puţin prea pasivi, am jucat prea jos. Nu am fost însă niciun moment în pericol, ne-am apărat foarte bine la loviturile libere şi am rămas încrezători. Am reuşit încă o dată să nu luăm gol şi asta într-un mod foarte meritat. A trebuit să muncim din greu pentru a nu le oferi ocazii adversarilor", a spus tehnicianul german.
Tuchel a recunoscut, totodată, că evoluţia elevilor săi "a avut suişuri şi coborâşuri" în faţa campioanei Franţei "Am avut unele momente foarte bune, alte momente slabe, erori neprovocate, pierderi evitabile de mingi, care uneori ne-au făcut să suferim", a subliniat el.
Chelsea a deschis scorul în minutul 8 al partidei cu Lille, prin germanul Kai Havertz (8); iar apoi şi-a majorat avantajul în repriza secundă, prin americanul Christian Pulisic (63).
Meciul retur este programat pe 16 martie, în Franţa.
Thomas Tuchel, Chelsea, după meciul cu Lille: A fost un meci dificil, însă este o victorie meritată
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

15
Naţionala de rugby a Irlandei a învins reprezentativa Ţării Galilor, în meciul care a deschis etapa a 4-a a Turneului celor Şase Naţiuni 2026
15

21
Antrenorul echipei Inter Miami, Javier Mascherano, după vizita la Casa Albă: Credeam că vom vorbi despre fotbal...
21

15
Cea mai titrată echipă din Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), Boston Celtics, a înregistrat vineri seara o nouă victorie
15

18
FIFPRO cere protecție pentru naționala feminină a Iranului la Cupa Asiei
18

21
Jannik Sinner (2 ATP, favorit nr. 2) s-a calificat lejer în runda a treia a turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells
21

37
Campioana en-titre a Italiei, Napoli a învins pe Torino în etapa a 28-a din Serie A
37

24
Bayern Munchen, campioana en-titre şi liderul la zi din Bundesliga, a învins-o categoric pe Borussia Moenchengladbach, în primul meci al etapei a 25-a
24

33
George Russell, de la Mercedes, a stabilit cel mai rapid timp în cea de-a treia sesiune de antrenamente libere pentru Marele Premiu al Australiei
33

75
Jaqueline Cristian s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells
75

31
Sorana Cîrstea şi Gabriela Ruse au fost eliminate în primul tur al probei de dublu de la Indian Wells
31

349
Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells
349

58
Cupa Angliei: FC Liverpool a învins pe Wolverhampton şi s-a calificat în sferturi
58

64
La Liga: echipa spaniolă Celta Vigo, cu Ionuţ Radu titular, a pierdut în prelungiri, cu Real Madrid
64

















Comentează