Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tibi Ușeriu: 'De la un astfel de maraton nu te aștepți să te întorci sănătos'

Observatorbn.ro
useriu

Aproximativ 100 de persoane l-au primit cu aplauze și cu steaguri tricolore pe câștigătorul maratonului arctic, Tibi Ușeriu, la sosirea sa, în noaptea de miercuri spre joi, pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj.

"Concurența a fost un pic mai mare, a trebuit să scot de la mine ceva în plus, să îmi folosesc experiența de anul trecut, deși nu m-a ajutat foarte mult. A fost o competiție friguroasă. Am avut ceva probleme, de la o astfel de competiție nu te aștepți să te întorci sănătos înapoi, am avut probleme minore, ceva degerături care au început în a treia zi, dar până la urmă am putut să gestionez și să ajung la final cu ele. Cel mai dificil moment a fost startul, când mi-am dat seama ce mă așteaptă pentru următorii kilometri. Au fost momente dificile și mi-am dat seama că, cu cât mă duc mai pregătit, cu atât mi-e mai greu, cred că am un instinct de supraviețuitor și de obicei sunt spontan și îmi rezolv problemele fără să fiu pregătit. De data asta am fost mai pregătit și mi-am dat seama că am avut probleme mai mari decât anul trecut", a declarat Tibi Ușeriu, potrivit Agerpres.

Citește și: Verdict DUR pentru Silviu Lung jr: Portarul Astrei are FISURĂ CRANIANĂ

El a mai spus că va face recuperare la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca, după care va participa la o competiție în deșert, adăugând că e prea devreme acum să decidă dacă va participa și la ediția de anul viitor a maratonului arctic.

"Nu voi uita toată competiția, toate zilele și nopțile care au trecut. La un moment dat știu că a început să apară aurora boreală și m-am pus jos pe sanie și mi-am făcut o cafea și m-am uitat la aurora boreală până am început să îngheț de frig. A fost unul dintre momentele pe care le-am savurat, tura trecută a fost mai greu să îl savurez pentru că nu aveam un avans așa de mare, de data asta mi-am permis", a mai spus Tibi Ușeriu.

La sosirea pe aeroportul clujean, el și-a făcut fotografii cu o parte dintre cei care l-au așteptat și a primit prăjituri, bezea de nucă cu cremă de ciocolată și cafea din partea unei tinere.

Printre cei care l-au întâmpinat pe Tibi Ușeriu au fost și patru tineri clujeni care au alergat din Piața Unirii până la aeroport, pe o distanță de 8,5 km, în semn de susținere și de apreciere pentru câștigătorul maratonului arctic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.