Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu şi poliţiştii de frontieră din Republica Moldova au descoperit şi confiscat, la malul râului Prut, peste 13.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţei de Frontieră (ITPF) Iaşi, în seara zile de miercuri, 14 iunie, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pentru supravegherea frontierei de stat, au observat, pe raza localităţii de frontieră Cârja, un autoturism care staţiona la malul râului Prut şi care nu-şi justifica prezenţa în zonă.
"Imediat, colegii noştri s-au deplasat către zona vizată, în vederea interceptării autoturismului suspect ş ai clarificării situaţiei. La vederea forţelor de ordine, autoturismul a părăsit în trombă locul, iar din cauza vegetaţiei abundente din zonă nu a putut fi urmărit şi oprit. Concomitent cu plecarea în viteză a autoturismului, de pe malul românesc al râului Prut, s-a desprins o barcă improvizată care se îndrepta către malul moldovenesc al Prutului, şi pe care se afla o persoană ce transporta mai multe colete. Persoana şi-a continuat deplasarea, fără să oprească la somaţia prin voce a poliţiştilor de frontieră, moment în care barca s-a dezechilibrat, iar o parte dintre colete s-au împrăştiat pe albia râului. Imediat au fost anunţate autorităţile de frontieră din Republica Moldova pentru cercetarea în comun a evenimentului", precizează sursa citată.
Reprezentanţii ITPF Iaşi au transmis că la inventarierea bunurilor descoperite pe malul românesc al Prutului, dar şi recuperate din râu, a reieşit faptul că în coletele respective se aflau peste 10.000 de pachete de ţigări din Republica Moldova, în valoare de 161.415 de lei.
În urma verificării zonei de către poliţiştii de frontieră ai statului vecin, au mai fost descoperite, ambalate în colete, 2.370 de pachete de ţigări de provenienţă Republica Moldova.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în comun sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate şi a stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Comentează