Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Titus Corlăţean, reacţie la cazul directorului demis pentru că s-a rugat: 'Cine a comis acest gest este pasibil de o încadrare penală'

corlatean

Titus Corlăţean, vicepreşedinte al Senatului, reacţionează la cazul demiterii directorului Sistemului de Gospodărire a Apelor din Suceava, Daniel Drăgoi, după ce în presă au apărut imagini cu acesta în genunchi, în fața instituției pe care o conduce, rugându-se ca Dumnezeu să oprească epidemia de coronavirus. Senatorul PSD se declară revoltat de această situaţie, pe care o consideră o discriminare, şi cere premierului să ia măsuri pentru repararea nedreptăţii făcute lui Daniel Drăgoi.

"Mărturisesc că am fost stupefiat când am văzut în mass media această situaţie care a apărut la Suceava. M-am informat din surse directe, de la faţa locului, în legătură cu ce s-a întâmplat şi starea mea de revoltă este uriaşă în clipa de faţă. Domnul Daniel Drăgoi, care a fost până ieri director la această secţie de gospodărire a apelor de la Suceava, a fost demis din funcţia de director pentru motivul că a îndrăznit să se roage în faţa instituţiei pentru binele României, al românilor şi al comunităţii sucevene, în condiţiile în care ştim că Suceava şi cetăţenii de acolo sunt foarte greu încercaţi în perioada asta din cauza pandemiei, cu multe decese, cu multe infectări şi cu o stare de disperare a oamenilor, inclusiv a celor care erau colaboratori şi subordonaţi. Faptul că cineva cu identitate creştină asumată se roagă lui Dumnezeu pentru binele comunităţii a devenit un motiv de demitere din funcţia pe care o deţine mi se pare absolut scandalos. Este clar un act de discriminare flagrantă pe considerente de libertate de conştiinţă şi de religie. Am verificat - în toţi anii în care a condus instituţia, persoana respectivă şi-a făcut datoria din punct de vedere profesional. Era o persoană apreciată de ierarhia sa profesională, de colaboratori. Nici de această dată nu i-a fost adusă o culpă profesională. Ordinul a venit direct de la Bucureşti, a trebuit să fie pus în practică de ierarhia regională", a declarat Titus Corlăţean, pentru STIRIPESURSE.RO.

Senatorul dezvăluie că, la începutul lunii martie, Daniel Drăgoi a solicitat, printr-un document oficial, aprobarea şi distribuirea materialelor de protecţie sanitară absolut necesare pentru cei care lucrau la secţia de gospodărire a apelor din Suceava. Această solicitare i-a fost însă refuzată. "Domnia sa, din banii săi personali, a comandat şi a cumpărat de la un întreprinzător, măşti de protecţie, viziere şi mănuşi pentru personalul de specialitate, colaboratorii săi. Abia după două săptămâni i-a fost aprobată o nouă solicitare, la jumătate din ceea ce reprezenta necesitatea. Cineva care s-a îngrijit şi de protecţia angajaţilor, a recurs la ceea ce avea de făcut - dezinfecţii, măsuri de protecţie - şi a fost abandonat, iar atunci când a îndrăznit să recurgă la acest gest, pentru că ai săi colaboratori din Suceava erau disperaţi şi a dorit să transmită un gest de încurajare, domnia sa a fost sancţionat. Acest lucru este absolut inacceptabil", mai afirmă Corlăţean.

Titus Corlăţean susţine că măsura demiterii este în mod cert abuzivă, pentru că nu este fundamentată pe Codul Muncii sau pe regulamente profesionale. Acesta solicită intervenţia CNCD.

"După apariţia acestei informaţii, cineva a fost deranjat şi a transmis ordinul de demitere. Spuneam că e un caz clar de discrminare pe motive de conştiinţă şi de religie, cu atât mai mult cu cât, în paralel, presa a relatat un alt caz, al primarului de la Botoşani, care este şi membru PNL, este membru în Biserica Ortodoxă, nu în una neoprotestantă, aşa cum este domnul Drăgoi, care s-a pus în genunchi în faţa primăriei pe care o conduce şi s-a rugat atunci când au trecut moaştele pe care Mitropolia Moldovei le.a scos şi le-a expus într-un itinerariu prin Moldova. Nu a existat nici cel mai mic comentariu negativ la adresa primarului PNL din Botoşani. În schimb, cineva care nu este membru PNL şi nu este ortodox a fost foarte rapid demis din funcţie. Aici trebuie să vă spun un lucru: cine a comis acest gest este foarte uşor pasibil de o încadrare penală la abuz în serviciu cu încălcarea unor drepturi fundamentale constituţionale. Din acest punct de vedere, exprim public, ca vicepreşedinte al Senatului, următoarele solicitări oficiale. În primul rând, mă aştept să se sesizeze rapid Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării asupra acestui caz. Nu este acceptabil, ca pe considerente religioase sau de conştiinţă, mai ales într-o ţară care se asumă creştină, cineva să fie pedepsit pentru că se roagă pentru binele naţiunii şi al comunităţii locale", declartă Corlăţean, care oferă şi exemple din alte state:

"Ce ar însemna atunci, în situaţii mult mai cunoscute, celebre, în care preşeditele SUA, Donald Trump, se roagă personal, în capul mesei guvernului pe care îl conduce, pentru binele naţiunii? Sau ce s-ar fi întâmplat în situaţii de genul Coreea de Sud, la care am asistat personal, în care, cu ocazia unui faimos mic dejun cu rugăciune, condus de preşedintele statului sud-coreean, de părintele naţiunii, atât domnia sa, cât şi ierarhia militară a statului, cât şi ierarhia militară a Armatei Americane, care contribuie la securitatea Coreei de Sud, s-au rugat, unii chiar în genunchi, pentru binele naţiunii? Am asistat la această ceremonie şi am fost profund impresionat. Sunt alţii, inclusiv în Asia, care se roagă în mod creştin pentru binele naţiunii lor, în timp ce în România, ţară creştină, cineva care se roagă pentru binele propriei sale naţiuni este sanţionat."

Corlăţean se adresează autorităţilor guvernamentale, cu o solicitare adresată prim-ministrului şi ministrului Apelor şi Pădurilor, "de a repara rapid această nedreptate şi de a dispune o investigaţie cu privire la cel care a luat decizia de demitere şi de sancţionare corespunzătoare a acestuia". "Nu e o chestiune pe care să o tratăm simplu, mai ales în starea de urgenţă în care ne aflăm. Eu personal am atras atenţia, înainte şi în contextul decretului de declarare a stării de urgenţă de către preşedinte, că tema încălcării unor drepturi şi libertăţi fundamentale în această perioadă este extrem de sensibilă şi trebuie să aibă un caracter limitativ, proporţional. Am asistat în ultima perioadă la unele măsuri justificate, în domeniul libertăţii de conştiinţă, interdicţia de a merge la biserică chiar şi în contextul Paştelui care se apropie. În acelaşi timp, trebuie să existe o limită în ceea ce priveşte restrângerea libertăţii religioase. Ceea ce s-a întâmplat la Suceava reprezintă o chestiune absolut inacceptabilă", mai afirmă senatorul.

Fostul ministru îi solicită şi preşedintelui Iohannis să declare o zi de rugăciune în România, pentru ca Dumnezeu să ajute ţara să învingă epidemia de coronavirus.

"L-am ascultat cu interes pe preşedintele României când solicita românilor să stea acasă de Paşte şi dând suav exemplul domniei sale, că va sta acasă împreună cu soţia şi că se va ruga. Apreciez cu titlu personal această chestiune, dar nu mă încălzăşte faptul că preşedintele României nu-şi asumă, aşa un bărbat adevărat ce ar trebui să fie, identitatea creştină de care îşi mai aduce aminte din când în când şi nu face un gest pe care alţi lideri, ai altor naţiuni, l-au făcut: să declare o zi naţională de rugăciune pentru binele naţiunii. Sunt convins că toate cultele religioase ar reacţiona şi cetăţenii individuali ar reacţiona extrem de pozitiv. Nu mă încălzeşte că domnia sa, în spaţiul său privat, se va ruga, asta după ce s-a pus referendumului pentru familie, o temă profund creştină. Îl încurajez să-şi asume identitatea creştintă, dacă o are, şi să acţioneze pentru a proteja acest drept fundamental - libertatea de conştiinţă şi de religie. Dincolo de acţiunile guvernamentale, acţiunile autorităţilor, care sunt depăşite de amploare pandemiei, România are nevoie de rugăciune, pentru că puterea spirituală este uriaşî. Or sancţionarea gestului unui om care s-a rugat pentru binele conaţionalilor săi, pentru binele unei comunităţii atât de încercate, cum este cea de la Suceava, este o chestiune care nu poate fi acceptată, este contrară legii şi Constituţiei României. Această încălcare trebuie sancţionată foarte clar de autorităţi", a mai declarat Titus Corlăţean pentru STIRIPESURSE.RO.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.