Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Toaletă din lemn, în curtea unei școli din Bistrița. Primar: Am primit 70.000 de lei, cu care pot oferi doar o improvizație

Monitorul de Cluj
wc curte

Elevii școlii generale din Slătinița, o localitate componentă a orașului Bistrița, au doar o toaletă din lemn, în curte, pentru că localitatea nu are rețele de apă și canalizare. Primarul spune că a primit 70.000 de lei din care poate face „o improvizație” sau un studiu pentru toalete noi, potrivit Mediafax.

Primăria Bistrița a primit 70.000 de lei pentru realizarea unei toalete în localitatea Săltinița, localitate componentă a orașului Bistrița, care nu are rețea de apă și canalizare.

Primarul orașului, Ovidiu Crețu, spune că suma primită de la Guvern nu este suficientă pentru realizarea unei investiții de acest fel, banii ajungând abia pentru proiectarea unor toalete sau pentru improvizații.

„Am primit 70.000 de lei, cu care o să putem face ori nişte improvizaţii, ori să ne apucăm să facem ceea ce ştim să facem, adică o investiţie corespunzătoare. Dar banii aceştia nu o să ajungă de o investiţie, o să ajungă de studii, de proiect şi eventual să începem, dar nicidecum să rezolvăm problema”, spune Ovidiu Crețu.

Citește și: Sărbătoare MARE pentru ortodocși: Ce e INTERZIS să faci azi, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Deși școala începe în mai puțin de două săptămâni, autoritățile locale așteaptă deocamdată soluțiile din partea experțiilor care să spună ce să se facă la școala din Săltinița: o toaletă ecologică, o improvizație sau studii și proiectare pentru o toaletă corespunzătoare care va fi racordată la rețeaua de apă și canal în 2021 – 2022.

„Există varianta de a face o improvizație, o toaletă ecologică nu rezolvă problema. Nu știu în ce ar putea consta improvizația, așteptăm de la Direcția Tehnică soluțiile. S-ar putea face, sigur, cu bani mulți, o instalație cu bazin în podul școlii, cu tot ceea ce trebuie, dar costă foarte mulți bani și peste trei ani o arunci pentru că ajunge apa curentă și nu îți mai folosește. (…) Trebuie să ne gândim și la următorul lucru: dacă copilul are acasă anumite condiţii, eşti obligat să le dai şi la şcoală. Dacă el acasă are alte condiţii, te chinui degeaba la şcoală. Până când Slătiniţa nu va avea apă şi asta va fi în 2021 sau 2022, când se va termina investiţia, lucrurile, spun eu, sunt făcute mai mult pentru promovare, de reclamă sau, să spunem, politic. Pentru că dacă el acasă nu are apă curentă, toaletă curentă, atunci ce îi fac eu la școală? O improvizație!”, afirmă Crețu.

La școala generală din Slătinița învață 40 de elevi și preșcolari, elevii de gimnaziu fiind mutați la școlile din Bistrița.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.