Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tony Yoka este în continuare campion al Uniunii Europene la categoria grea

manusa box

Boxerul francez Tony Yoka (29 ani) şi-a păstrat titlul de campion al Uniunii Europene la categoria grea, învingându-l prin KO în repriza a şaptea pe croatul Petar Milas, în cadrul unei gale care a avut loc vineri seara pe un ring instalat pe terenul central al arenei de tenis Roland Garros.

Gala de la Paris s-a desfăşurat în faţa a peste 8.000 de spectatori, printre care s-a numărat şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, conform presei franceze.

La finalul meciului, Tony Yoka i-a adus un omagiu celebrului actor francez Jean-Paul Belmondo, care a decedat recent, la vârsta de 88 ani.

Medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Rio (2016), Tony Yoka a semnat cu această ocazie al unsprezecelea său succes ca profesionist şi al nouălea înainte de limită.

În schimb, Petar Milas (26 ani) a suferit prima înfrângere din cariera sa, în 16 meciuri disputate. Croatul a fost trimis de două ori la podea de Yoka în cursul reprizei secunde, iar arbitrul a decis să pună capăt luptei.

Tony Yoka şi-a apărat cu această ocazie pentru prima oară centura de campion al UE, cucerită în luna martie, în faţa belgianului Joel Tambwe Djeko. Francezul, aflat pe locul 15 mondial înainte acestei lupte, îşi poate continua astfel parcursul către titlul de campion al lumii, marele său obiectiv după trecerea la profesionişti, în 2017, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.