Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Topul alimentelor verzi care trebuie incluse într-o salată sănătoasă

salata.com
legume salata

Unele din legumele verzi au valori nutriţionale mult mai bune şi sunt mult mai sănătoase. Portalul „Ce se întâmplă, doctore?” a realizat un top al celor mai sănătoase.

Citește și: Studiu: Stresul micşorează centrul memoriei din creier

Măcriş. Măcrişul, cu frunzele sale mici şi rotunde, a fost considerat un superaliment în studiul realizat de CDC. Este bogat în vitaminele A, c şi K şi are un număr scăzut de calorii. De asemenea, este ideal pentru scăderea riscului de apariţie a diabetului de tip 2 şi, în plus, nu este deloc dificil să-l cultivi în propria curte. Aproximativ 100 de grame de măcriş conţin 4 calorii.

Sfecla elveţiană. Sfecla elveţiană se clasează şi ea în topul superalimentelor datorită conţinutului scăzut de calorii şi cantităţii de nutrienţi pe care o conţine. Bogată în vitamina K, sfecla elveţiană conţine 300% din necesarul zilnic per 100 de grame. Totodată conţine magneziu, ideal pentru muşchi, sistem nervos, controlul glucozei în sânge şi reglarea tensiunii arteriale. Aproximativ 100 de grame de sfeclă elveţiană conţin 7 calorii.

Spanac. Spanacul este cam cel mai folosit în salate, având un conţinut foarte mare de vitamine şi minerale, în special potasiu şi fier, ambele extrem de importante în reglarea celulelor din sânge şi a tensiunii arteriale. Aproximativ 100 de grame de spanac conţin 7 calorii.

Salată verde. Salata verde este scăzută în calorii, dar bogată în potasiu şi vitaminele A şi K. Aproximativ 100 de grame de salată verde conţin 5 calorii.

Lăptuca. Lăptuca se clasează în topul superalimentelor selectate de CDC, fiind asociate cu reducerea riscului de boli cronice. Este o sursă esenţială de vitamina A (100g conţin 81% din necesarul zilnic), la fel şi vitamina B. Aproximativ 100 de grame de lăptucă conţin 8 calorii.

Andive. Andivele conţin vitamina K, iar 100g conţin 20% din necesarul zilnic de vitamina A. Aproximativ 100g de andive conţin 8 calorii.

Cicoare de grădină. Asemenea andivelor, cicoarea de grădină este bogată în vitamina K şi conţine mai mult de 100% din necesarul zilnic. Aproximativ 100 de grame de cicoare de grădină conţin 9 calorii.

Kale. Este în trend dintr-un anumit motiv: conţine numeroase vitamine, în special A, C şi K. Vitamina K este importantă în coagularea sângelui. Cu toate astea, are şi câteva ”lipsuri”. Salata Kale conţine cele mai multe calorii faţă de celelalte legume verzi. Aproximativ 100 de grame de kale conţin 33 de calorii.

Rucola. Gustul distins pe care-l are rucola nu prea corelează cu conţinutul nutriţional. Este o sursă solidă de vitamina A şi K, dar din păcate îi lipsesc alţi nutrienţi necesari. Aproximativ 100 de grame de rucola conţin 6 calorii.

Salată iceberg. Nu este de mirare că se află pe final de listă. Conţine cel mai scăzut conţinut nutriţional şi doar 7% din necesarul zilnic de vitamina A şi doar 3% din necesarul zilnic de vitamina C.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.