Traficul rutier va fi închis miercuri, între orele 9,00 - 15,00, pe DN13A, la ieşirea din Miercurea Ciuc spre Odorheiu Secuiesc, restricţia fiind necesară pentru efectuarea lucrărilor de punere în siguranţă a podului aflat la kilometrul 126+748, între Miercurea Ciuc şi localitatea Ciba, care s-a dărâmat parţial în urmă cu aproximativ o săptămână, informează reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov, potrivit Agerpres.
Varianta de ocolire pentru toate categoriile de autovehicule este pe ruta Odorheiu Secuiesc - DN13A - DJ123F Ciba - DN12 Siculeni - Miercurea Ciuc.
"În cursul zilei de astăzi se va reface partea carosabilă cu umplutură de piatră spartă, iar peste câteva zile se va asfalta. Avem autorizaţie să închidem drumul 3 zile, dar sperăm că vom putea redeschide traficul deja de astăzi", au precizat reprezentanţii DRDP Braşov.
Lucrările sunt realizate în regie proprie de către angajaţii Secţiei Drumuri Naţionale Miercurea Ciuc.
Comentează