Tragedia de la Colectiv se putea repeta la Costinești! Un bărbat a dat foc intrării unui club din Costinești, punând în pericol viața celor aflați în interior.
În urma apariției unor imagini în mediul online, cu privire la un bărbat, care ar fi incendiat o porțiune din gardul unui club din stațiunea Costinești, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
„La data de 24 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești au fost sesizați, de un bărbat, de 36 de ani, cu privire la faptul că un bărbat, de 23 de ani, ar fi dat foc unei porțiuni din gardul care delimitează accesul în clubul pe care acesta îl administrează.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Incendiul a fost lichidat în scurt timp, fără intervenția pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate, de polițiști din cadrul Poliției stațiunii Costinești, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, în vederea luării măsurilor legale ce se impun”, este comunicatul transmis de IPJ Constanța.
Comentează