DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Tragedie în Bistriţa, pe DJ 151: Un mort şi trei răniţi, după ce o maşină s-a rostogolit pe carosabil

www.realitatea.net
ambulanță accident

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite în urma unui accident produs, sâmbătă, pe DJ 151 din judeţul Bistriţa-Năsăud, în apropierea localităţii Blăjenii de Jos, potrivit agerpres.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Cristina Răcilă, la locul accidentului au fost trimise echipajul de terapie intensivă mobilă şi un echipaj de prim ajutor ale SMURD, precum şi două echipaje ale Ambulanţei.

Citește și: Primăria Capitalei ‘taie în carne vie’! Educația rămâne fără bani

Una dintre victime a fost găsită zăcând pe carosabil, după ce a fost proiectată prin parbriz, şi prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Celelalte trei victime erau conştiente şi au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale amănunţite.

Reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, a informat că, din primele verificări, s-a stabilit că pe DJ 151, între localităţile Blăjenii de Jos şi Şintereag, un autoturism cu volan pe dreapta, condus de un tânăr de 32 ani din Bistriţa, ar fi depăşit un autoturism care circula pe aceeaşi direcţie de mers, acroşându-l uşor, după care a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat de mai multe ori în afara părţii carosabile.

Citește și: Primăria Capitalei ‘taie în carne vie’! Educația rămâne fără bani

În urma accidentului, un bărbat de 31 ani, pasager în maşina care s-a răsturnat, a decedat, iar şoferul şi două femei aflate în autoturism au fost răniţi.

Ambii şoferi implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.