Tragedie la Arad: Un copil de 14 ani s-a înecat sub ochii prietenilor cu care a plecat la scăldat

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 17-06-2019

Actualizat: 17-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.isubif.ro

Un copil de 14 ani s-a înecat, luni, într-un lac din localitatea arădeană Sântana, unde a mers la scăldat cu prieteni, care au sunat la 112 după ce au observat că băiatul nu mai se află la suprafaţa apei, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Victor Ciutacu sare în apărarea lui Liviu Dragnea! Mesaj dur pentru liderii politici

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad a trimis o echipă de scafandri, iar în cursul serii s-a reuşit recuperarea trupului copilului, după o oră şi jumătate de căutări.

"Victima se aflase la scăldat la balastiera din Sântana şi a fost găsită de către echipa de scafandrii şi predată echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ). Copilul a fost găsit la aproximativ 10 metri de mal, la o adâncime de 8 metri", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.

Citește și: Silviu Mănăstire dezvăluie cum și-au încasat ‘șmecheri de la USR’ bani de la stat! Cazul președintelui care ‘își căpușează partidul’

Directorul medical al SAJ Arad, dr. Mircea Merea, a declarat, că echipajul medical a aplicat manevrele de resuscitare, însă acestea nu au dat rezultate, pentru că victima a stat câteva ore sub apă, astfel că a fost declarat decesul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri