UPDATE: Minuta instanței
Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul Băsescu Traian în contradictoriu cu pârâtul Roşca-Stănescu Sorin Ştefan. Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 100 lei, cu titlu de despăgubiri civile simbolice pentru repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului. Respinge cererea formulată de reclamant în rest, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la prezenta instanţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2015.
Fostul președinte al României a câștigat procesul cu fostul jurnalist și senator PNL, Sorin Roșca Stănescu. Decizia este a Judecătoriei Sectorului 2 și poate fi atacată cu recurs.
Traian Băsescu l-a dat în judecată pe SRS, după ce fostul senator l-a acuzat că are conturi secrete în insulele Cayman.
SRS îl acuza pe șeful statului că ar fi luat mită pentru a se pronunța în favoarea proiectului minier de la Roșia Montană.
"Acuzațiile făcute de curând comportă o gravitate deosebită întrucât asociază persoana subsemnatului în calitate de demnitar public cu o activitate infracțională. Este limpede că astfel de acuzații sunt de natură să creeze suspiciuni și insecuritate față de activitatea subsemnatului având urmări deosebit de dăunătoare pentru desfășurarea mandatului încredințat. (...) susținerile lui Roșca Stănescu delegitimează funcția supremă în stat deținută de subsemnatul creând percepția publică potrivit căreia pozițiile exprimate de președinte ar fi rezultatul unor compromisuri oneroase cu diferite grupuri de interese private", a scris Traian Băsescu în plângerea adresată instanței.
Fostul președinte Traian Băsescu îi cere lui SRS daune morale de 100 de lei, să achite cheltuielile de judecată și să plătească apariția deciziei judecătorești în două numere ale unor ziare cu acoperire națională.
Comentează