Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Traian Băsescu, avertisment după atacul iranian: 'Vai de cel care va primi lovitura SUA'. Marea încercare a statelor NATO

basescu

Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, la Realitatea TV, despre conflictul SUA - Iran, condițiile în care va reacționa SUA și amploarea răspunsului american, dar și despre marea încercare pentru statele NATO.

”Cred că iranienii și-au prezentat la maximum capabilitățile de lovire cu rachete balistice, asta e tot ce au reușit să facă. Dacă atacul asupra bazelor militare americane din Irak ar fi fost unul cu efecte distructive majore, ar fi existat de mult reacția americană.” a subliniat Traian Băsescu, la Realitatea. El a afirmat: ”Cred că ceea ce descrie cel mai bine situație în care cele două state se află este declarația ministrului Apărării care spune foarte clar că SUA nu vor o escaladare militară a tensiunilor cu Iranul, dar sunt pregătite să termine un război. Cu alte cuvinte, nu vor să înceapă un război, dar dacă Iranul ține neapărat să pornească un război, va fi război și-l vor termina repede”, a spus Băsescu, potrivit DC News.

Totodată, Traian Băsescu a mai afirmat, întrebat la ce acțiuni ale Iranului ne putem aștepta, că ”acest tip de lovituri cu rachete balistice, care, trebuie spus, încă din 2010, atingeau o rază de acțiune de 2.500 de kilometri, probabil, în momentul de față, sunt la rangul de rachetă cu rază medie de acțiune la distanța maximă de lovire, la 5.000 de kilometri, și cam aici se va învârti reacția Iranului, la a lansa astfel de rachete. Sigur, cu ele nu poți afecta nici bazele militare americane, nici portavioanele din Oceanul Indian sau Golful Persic. E mai mult o agitație care s-ar putea să le facă rău.”

Atacul iranian asupra forțelor americane din Irak bulversează acțiunile europene: Indicele se află în scădere

Despre ce va spune Trump, Băsescu afirmă că ”în niciun caz SUA nu vor da lovituri în afara teritoriului Iranului. Dacă se va pune problema unei reacții americane, va fi cu lovituri pe teritoriul Iranului și vor fi lovituri grele, nu se compară din punct de vedere al capacității distructive. Imaginați-vă ce putere gigantică e în jurul Iranului, dacă privim numai la portavioanele care sunt în zonă, plus avioanele F-35 ridicate ieri în aer în număr de 53. N-aș vrea să fiu în pielea celui care trebuie să ia o decizie, pe de-o parte. Pe de altă parte, vai de cel care va primi lovitura americană.”

”Mă aștept ca NATO să fie total solidar cu America. Am și uitat, dar nu America a început. Aduceți-vă aminte că Ambasada SUA era atacată la Bagdad și că dl general Soleimani era pe acolo fără treabă, chipurile. Nu SUA au dat prima lovitură. SUA nu ar lăsa niciodată umilința să meargă atât de departe, încât, după ce le ataci o ambasadă, să te aștepți să-ți ceară să faci negocieri. Nu, vor reacționa militar.” a mai subliniat Traian Băsescu. A adăugat că marea încercare astăzi este solidaritatea statelor membre NATO: ”Altfel, ne place să avem confirmarea Americii la fiecare summit NATO că articolul 5 va fi în vigoare. Ori, astăzi, America are nevoie de solidaritate politică, nu militară” a precizat Băsescu.

Totodată, Traian Băsescu a mai spus, despre situația din Iran, că era una foarte dificilă, fiind manifestări împotriva regimului soldate cu 1.500 de protestatari împușcați și peste 12.000 de arestări. ”Deci regimului ayatollahului nu e atât de iubit precum pare. Acest general era popular datorită propagandei, era ca un soi de erou național, dar regimul nu stă bine deloc, se trăiește greu în Iran” a subliniat Traian Băsescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.