Fostul președinte al României, Traian Băsescu a declarat la Digi 24 că nu înțelege de ce PSD-ul nu acceptă ca alegerile parlamentare să se desfășoare concomitent cu cele locale. Băsescu susține că PSD0ul se mobilizează cel mai bine la locale și că politicienii de la centru ar putea beneficia de munca activiștilor din teritoriu. Cât despre o eventuală sesizare a CCR pentru nominalizarea lui Orban, Băsescu spune că președintele are dreptul de a nominaliza repetat de câte ori vrea aceeași persoană.
"Urmează o criză politică, care e mai mult decât previzibilă, cred că primul guvern o să cadă, iar al doilea n-o să fie discutat de Parlament. Nu trebuia să intrăm în acest impas, că ne-am băgat singuri. Greu de spus cum vom ieși, deși făcând o analiză dacă tot insistă atât de mult PNL-ul pentru alegeri anticipate nu văd de ce PSD-ul n-ar fi de acord să le facă simultan cu localele, pentru că o asemenea situație ajută cel mai mult PSD-ul. PSD-ul își mobilizează cel mai bine activul cu ocazia alegerilor locale, când au și cei mai mulți primari și cei mai mulți consilieri. Deci ar putea să profite de mobilizarea pe care o dau politicienii pentru alegerile locale. Președintele poate să dea mandat repetat aceleiași persoane, deci nu se justifică o sesizare la CCR. În tot cazul, Orban nu va primi un vot de încredere în Parlament acum", a declarat Traian Băsescu.
Comentează