Organizaţia Salvaţi Copiii a efectuat un al treilea transport umanitar, cu 1.200 de ghiozdane echipate cu rechizite pentru copiii ucraineni ce sunt încadraţi în şcolile primare, gimnaziile şi liceele din Republica Moldova, urmând ca acestea să fie distribuite de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării de la Chişinău copiilor din toate raioanele.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, încadrarea copiilor şi tinerilor din familiile refugiaţilor în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova se desfăşoară în conformitate cu mecanismul elaborat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care monitorizează zilnic situaţia cu privire la numărul copiilor integraţi în sistemul educaţional.
"Am decis să extindem asistenţa umanitară pe care o acordăm copiilor refugiaţi din Ucraina şi pe teritoriul Republicii Moldova, o ţară care a demonstrat că deşi capacitatea de a gestiona fluxul de refugiaţi a fost depăşită pe hârtie, solidaritatea umană nu are limite şi merită tot sprijinul nostru. E un exemplu formidabil de generozitate, pe care îl vom sprijini constant", a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Salvaţi Copiii România.
Grupul de lucru în domeniul Educaţiei din Republica Moldova, creat ca răspuns la criza refugiaţilor din Ucraina, a subliniat că printre necesităţile educaţionale identificate în procesul de integrare a copiilor refugiaţi în instituţiile de învăţământ din Republica Moldova se numără achiziţia seturilor de rechizite pentru fiecare copil refugiat în funcţie de treapta de învăţământ, dar şi organizarea activităţilor non-formale de coeziune a copiilor din Republica Moldova şi Ucraina în cadrul instituţiilor de învăţământ.
"Salvaţi Copiii România a venit în ajutorul refugiaţilor din Ucraina stabiliţi în Republica Moldova de la debutul războiului, reuşind să ofere loturi de materiale igienico-sanitare, ce au fost distribuite de autorităţi în centrele pentru refugiaţi, iar astăzi, ghiozdane pentru toţi copiii ucraineni care sunt încadraţi în şcolile primare, gimnaziile şi liceele din ţară. Aceste ajutoare vin să acopere în special necesităţile mamelor şi copiilor - categorii sociale deosebit de vulnerabile. Colaborarea cu Salvaţi Copiii România depăşeşte cu mult cadrul unei cooperări, este un ajutor necondiţionat, binevenit, menit să susţină atât refugiaţii ucraineni, precum şi să ajute autorităţile din Moldova să facă faţă acestei crize. Suntem profund recunoscători echipei Salvaţi Copiii România pentru receptivitate, profesionalism şi empatie frăţească şi cred că această criză a demonstrat elocvent cât de mult contează suportul societăţii civile", a menţionat Ana Racu, vicepreşedinta Comisiei parlamentare pentru Securitate Naţională, Apărare şi Ordine Publică a Republicii Moldova.
Primul transport umanitar organizat de Salvaţi Copiii România, cu scutece de unică folosinţă, şerveţele umede biodegradabile pentru bebeluşi şi absorbante, a plecat în 12 aprilie, din Bucureşti, având ca destinaţie Chişinău, iar cel de-al doilea transport a ajuns în Republica Moldova în data de 16 mai. Produsele au fost distribuite în cele 100 de centre pentru refugiaţi, gestionate de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale din Moldova.
De la declanşarea războiului din Ucraina, Salvaţi Copiii România a acordat asistenţă umanitară pentru 157.729 de persoane, dintre care 89.158 copii ucraineni şi 68.571 de adulţi (femei, vârstnici, bărbaţi cu derogare medicală, familii extinse), constând în alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte, pături şi alte produse de imediat ajutor, suport emoţional, traducere şi consiliere informaţională - materiale de informare în limba ucraineană (informaţii despre procedura de azil, mijloace de călătorie, spitale, harta şi adresele centrelor pentru solicitanţii de azil etc.).
Transport umanitar cu rechizite pentru copiii ucraineni refugiaţi în Republica Moldova
București
8°C
Articole Similare

7
Alarmant: 6 din 10 copii sunt expuși mesajelor cu caracter sexual. Regulamentul PE rămâne blocat de doi ani
7

1.329
Schimbare de paradigmă în Educație: Directorii ies din tipar și devin manageri 'în toată regula'
1.329

106
Navigaţia pe braţul Măcin al Dunării, închisă
106

41
Simulare Bacalaureat/ Luni - prima probă; participă 95,59% dintre licee
41

8.826
Suntem aproape de un nou lockdown? Riscul e mare, dar de data aceasta motivul nu mai e Covid-19
8.826

3.490
VIDEO Accident grav pe Drumul Expres Craiova - Pitești: Autoturism spulberat de un autocar plin cu zeci de copii
3.490

178
Ajutor de stat pentru apicultori: ce sumă vor primi aceștia pentru fiecare familie de albine
178

17.346
Patru zodii se bucură de protecție divină, după echinocțiul de primăvară 2026
17.346

2.195
Fenomenul care a luat amploare și ingrijorează experții: Promovarea testosteronului și manipularea bărbaților, afacere de succes pentru influenceri
2.195

809
Horoscopul zilei de 24 martie 2026. Taurii simt nevoia să petreacă timp singuri. Află ce se întâmplă cu zodia ta
809

1.743
Adevărul incomod despre traficul de persoane: nu sărăcia îl alimentează, ci cererea. Rețelele sociale, teren fertil de recrutare pentru traficanți
1.743

1.898
Apa pe care o bem zilnic, posibil risc ascuns: Legătura surprinzătoare cu boala Parkinson
1.898

3.465
FOTO Învie un adevărat simbol al Bucureștiului: Primarul Capitalei anunță că intră în reabilitare și revine la viață o clădire unde s-a scris istorie
3.465
















Comentează