Trei bărbaţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă în urma a 12 percheziţii pentru destructurarea unui grup infracţional constituit în vederea obţinerii de beneficii materiale prin săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi înşelăciune, prin metoda "Acoperişul", se arată într-un comunicat transmis miercuri de DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, 25 de persoane implicate în activitatea infracţională au fost audiate în urma celor 12 percheziţii domiciliare.
În baza activităţilor desfăşurate până în prezent a rezultat că, în cursul lunii iulie 2017, conform metodei "Acoperişul", uzitată de către membrii comunităţii romilor de origine maghiară din judeţele Cluj şi Mureş, s-a constituit o grupare infracţională organizată din care făceau parte inculpaţii Balazs Gabor, Arghirea Bot George Raimond şi Caluschi Radu, specializată în săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi înşelăciune. Gruparea a acţionat pe raza judeţelor Galaţi, Bucureşti, Constanţa, Ilfov, Călăraşi şi Tulcea şi racola viitoarele victime de cele mai multe ori prin intermediul unor site-uri de publicitate în care ofereau servicii de reparaţii la acoperişurile imobilelor.
În perioada iulie 2017 - octombrie 2018, prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase, inculpaţii au indus în eroare un număr de peste opt persoane vătămate cu ocazia contractării şi efectuării unor lucrări de construcţii la imobilele acestora - prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, respectiv faptul efectuării unor lucrări de reparaţii la acoperişurile imobilelor persoanelor vătămate, prin convenirea unui preţ, ce ulterior era modificat unilateral de inculpaţi, în sensul majorării acestuia, în mod injust, sub pretextul nerealizării corespunzătoare a lucrărilor şi necesităţii refacerii acestora - cauzând astfel un prejudiciu total în valoare de peste 119.460 lei şi 21.650 euro, reiese din comunicat.
În aceeaşi perioadă, membrii grupului infracţional au constrâns, prin crearea unei stări de temere, din cauza unor ameninţări directe - incendierea casei sau autoturismului, agresivitate în limbaj şi comportament, intimidarea victimelor prin numărul mare de persoane şi refuzul acestora de a părăsi imobilul, un număr de peste opt persoane vătămate, obţinând astfel, în mod injust, un folos patrimonial.
Inculpaţii sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune şi şantaj în formă continuată
În cauză s-a luat măsura reţinerii faţă de trei inculpaţi, alţi doi membri ai grupului infracţional sustrăgându-se urmăririi penale. Cei trei bărbaţi vor fi prezentaţi miercuri instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
Trei bărbați au fost reținuți pentru santaj și amenințare prin metoda 'Acoperișul'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

912
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
912

838
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
838

499
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
499

33
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
33

29
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
29

21
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
21

34
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
34

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

22
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
22

3.232
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.232

5.645
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.645

68
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
68
















Comentează