Trei bărbați au cumpărat autoturisme cu vouchere Rabla falsificate

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 26-09-2024

Actualizat: 26-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images

Trei bărbați au cumpărat cinci autoturisme, de la firme de leasing, cu vouchere Rabla falsificate, anunță Poliția Capitalei, potrivit mediafax.

„Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 65 de ani, reprezentați ai unei societăți comerciale, folosind datele de identitate ale unei persoane, ar fi obținut, în mod ilegal, un dispozitiv electronic tip token, pe care l-ar fi folosit ulterior, pentru declararea activității societăți comerciale în Spațiul Privat Virtual al unei agenții de specialitate al administrației publice centrale. În acest fel ar fi falsificat bilanțurile contabile, reușind astfel să obțină de la doua instituții abilitate finanțări pentru un program de stimulare a înnoirii parcului auto. Din cercetări, s-a stabilit că bănuiții ar fi indus în eroare două societăți de leasing, în contextul achiziționării a cinci autoturisme, tot prin prezentarea unor documente falsificate”, anunță Poliția Capitalei.

În vederea administrării materialului probator, polițiștii au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Persoanele bănuite au fost depistate, urmând a fi conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, fals privind identitatea și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri