Trei cupluri din Botoșani s-au căsătorit, în ciuda restricțiilor impuse de autorități. La eveniment au putut participa doar mirii și doi martori

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 30-03-2020

Actualizat: 30-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Trei cupluri din Botoşani s-au căsătorit la sfârşitul săptămânii trecute, în ciuda restricţiilor impuse de epidemia de coronavirus, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Biroului Stare Civilă din cadrul Primăriei municipiului, Costel Gabur.

Potrivit acestuia, oficierea ceremoniei de căsătorie a avut loc în condiţii speciale, la eveniment participând doar mirii şi doi martori. De asemenea, pe timpul ceremoniei, ofiţerul stării civile a purtat mască şi mănuşi de protecţie, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor: Nimeni nu știe cu adevărat mortalitatea. OMS a acționat iresponsabil, urmat orbește de guverne

"S-a oficiat cu masca la gură şi mănuşi pe mâini. Nu am avut altă soluţie, pentru că erau programaţi. Au fost doar patru persoane şi i-am rugat ca martorii să fie din aceeaşi casă, ca să nu existe probleme", a afirmat Gabur.

Acesta a subliniat că o altă măsură de protecţie a fost dezinfectarea spaţiului în care a fost oficiată căsătoria după fiecare eveniment.

Oficialii Primăriei Botoşani iau în calcul suspendarea procedurilor de încheiere a căsătoriei pe perioada stării de urgenţă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri