Trei persoane au fost reţinute, luni, de poliţiştii ialomiţeni într-un dosar de cămătărie în care prejudiciul este estimat la aproximativ 100.000 de lei, potrivit Agerpres.
Conform datelor comunicate marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa, în această speţă au fost efectuate trei percheziţii domiciliare în municipiul Urziceni la persoane care ofereau sume de bani persoanelor din municipiu şi din localităţile învecinate, pentru care percepeau dobânzi foarte mari.
În urma descinderilor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe documente şi alte mijloace de probă, precum şi suma de 10.400 de lei.
Poliţiştii au comunicat că prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la aproximativ 100.000 lei.
Trei bărbaţi au fost reţinuţi în acest dosar, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Acţiunea a beneficiat de suportul tehnic şi sprijinul de specialitate din partea Direcţiei Operaţiuni Speciale, iar percheziţii au fost efectuate cu sprijinul luptătorilor de acţiuni speciale şi al jandarmilor ialomiţeni.
Trei persoane au fost reţinute pentru cămătărie, în urma unor percheziţii
București
9°C
Articole Similare

190
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
190

1.018
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.018

914
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
914

547
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
547

34
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
34

33
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
33

22
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
22

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

23
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
23

3.270
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.270

5.721
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.721
















Comentează