Trei persoane, duse la spital după ce autoturismul în care se aflau a plonjat în apele unui pârâu

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 15-08-2023

Actualizat: 15-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un autoturism în care se aflau patru persoane a căzut, marţi, în apele pârâului Gălăoaia din judeţul Mureş, după ce şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Trei dintre ocupanţi au fost răniţi, fiind preluaţi de către echipajele medicale şi transportaţi la spital, potrivit news.ro.

Accidentul a avut loc marţi, pe raza localităţii mureşene Gălăoaia, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă plonjând în albia pârâului Gălăoaia.

Conform datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, patru persoane se aflau în autoturism, până la momentul sosirii echipajelor de salvare la locul accidentului toate reuşind să iasă singure din maşină.

În urma evaluării făcute la faţa locului, trei dintre cei implicaţi în accident au fost încadraţi în categoria Cod galben medical, fiind preluaţi cu ambulanţele şi transportaţi la unitatea de primiri urgenţe din Târgu Mureş.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri