Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trenurile Soarelui vor începe de astăzi să circule, prima dată într-un format redus, anunță Directorul CFR Călători

CFR Calatori
CFR Tomis Expres vagon tren

Trenurile Soarelui vor începe să circule de vineri, în prima etapă într-un format redus, doar până la Constanţa, iar rutele nu sunt mult diferite faţă de anii trecuţi, a anunţat directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, cu ocazia lansării programului estival de transport feroviar, potrivit Agerpres.

"Trenurile Soarelui vor începe de astăzi să circule, prima dată într-un format redus, cu prelungire doar până la Constanţa, urmând ca din 24 iunie, week-end-ul următor, să circulăm în program complet. Cred că reprezintă o alternativă mai mult decât ok la transportul spre litoral. Două ore şi un pic până la Constanţa zic eu că e un interval acceptabil în transportul feroviar. Rutele nu sunt mult diferite faţă de anii trecuţi. Ca ore de plecare, sunt gândite să ajungă de regulă în prima parte a zilei din toate colţurile ţării, asta însemnând Satu Mare, Timişoara, Sibiu, Braşov", a spus Vizante.

Potrivit acestuia, preţurile sunt cele de anii trecuţi, nemodificate.

"Trenurile nu diferă, doar prin faptul că ele circulă în această perioadă. Parte dintre ele au o circulaţie facultativă doar în sezon. Cea de-a doua diferenţă este că de regulă garniturile sunt suplimentate, capacitatea de transport a crescut prin creşterea numărului de locuri. Cu cât? Depinde. Este o situaţie permanent în mişcare. Avem un dispecerat care urmăreşte vânzările de bilete şi la fiecare tren, în funcţie de vânzările de bilete, se pun aceste vagoane suplimentare. Trebuie să amintim că, spre deosebire de anii trecuţi, cel puţin în faza aceasta, nu vom emite bilete în picioare", a subliniat directorul CFR Călători.

Citește și: Contra-informațiile militare MOBILIZATE în cazul ASASINATULUI din Vest

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO



Întrebat ce măsuri au fost luate pe partea de climatizare şi igienă, Vizante a menţionat că "la partea de confort, vorbim totuşi de o flotă îmbătrânită" şi lucrurile nu se pot schimba peste noapte şi probabil nici în următorii 2-3-5 ani.

"Partea de climatizare, zic eu că sunt luate toate măsurile pe care omeneşte le putem lua, în speţă pentru trenurile de sezon un specialist, un electromecanic însoţeşte trenurile tocmai cu această principală obligaţie: să verifice permanent instalaţia de climatizare. În cursă. Practic, există un astfel de specialist care însoţeşte principalele trenuri. Nu putem spune de toate, dar principalele trenuri sezoniere vor fi însoţite pentru a asigura funcţionarea instalaţiei de aer condiţionat. La igienă, există contracte încheiate peste tot. Acum mergem la Mangalia să vedem dacă toate pregătirile sunt asa cum s-au raportat făcute. Partea de salubrizare nu ne va crea probleme. Sperăm că nu vom avea probleme", a punctat şeful de la CFR Călători.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO



Prin programul estival de transport feroviar "Trenurile Soarelui" turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării, conform unui comunicat al CFR Călători.

Potrivit sursei citate, programul pregătit de CFR Călători constă fie în prelungirea spre Mangalia - din 11/12 iunie - a circulaţiei unor trenuri care aveau ca destinaţie finală Bucureşti Nord, fie prin introducerea - din 25/26 iunie - de noi trenuri ce au ca destinaţie exclusivă litoralul Mării Negre şi Delta Dunării.

Astfel, programul complet din 25/26 iunie este următorul: 38 de trenuri directe (19 dus/19 întors) şi ramurile aferente care pornesc din principalele oraşe, vor avea ca destinaţie /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia; 32 de trenuri (16 dus/16 întors) vor asigura legătura din Capitală cu litoralul şi retur (12 perechi din Bucureşti Nord, trei perechi din Bucureşti Băneasa, o pereche din Bucureşti Obor).

De asemenea, pentru călătoria în Delta Dunării, din 12 iunie 2021, trenurile RE 8007/RE 8653 şi RE 8658/ RE 8008 vor asigura zilnic, pe întreaga durată a sezonului, legătura directă Bucureşti Nord - Tulcea Oraş şi retur. Totodată, în fiecare zi, patru trenuri (2 dus/2 întors) vor continua să circule între Medgidia şi Tulcea.

CFR Călători menţionează că, în acest sezon, trenurile Tineretului IR 1924 şi IR 1923 Sibiu - Mangalia şi retur vor avea în compunere vagon de dormit, iar pe distanţa Bucureşti Nord - Mangalia vor avea tarife de Regio Expres.

În plus, pentru turiştii din Braşov legătura cu Constanţa şi retur va fi asigurată cu patru perechi de trenuri directe printre care se numără şi noul tren IR cu condiţii de IC - Tomis Expres (IR 1686, IR 1688), în timp ce trenul Regio 8024 de la Constanţa, pentru o accesibilitate mai mare va avea sosirea şi în acest sezon în Bucureşti Nord în loc de Bucureşti Obor, cu oprire şi în Bucureşti Băneasa.

"Cele 4 trenuri de viteză (IR 1682, IR 1683, IR 1686, IR 1688), care circulă fără opriri intermediare între Bucureşti Nord şi Constanţa, ajung la destinaţie în două ore - timp greu de atins în condiţii legale de alte mijloace terestre de transport, din centrul Bucureştiului în centrul Constanţei. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta Bucureşti - Constanţa, este în medie de circa 2 ore şi 20 minute. Toate trenurile InterRegio estivale sunt dotate cu prize pentru a încărca bateria laptop-ului sau a telefonului mobil şi instalaţii de climatizare, majoritatea vagoanelor fiind modernizate (reconstruite integral) în anul 2020, şi chiar în 2021. Trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit şi cuşetă, iar vagoane restaurant sau vagoane prevăzute cu bar se află în compunerea trenurilor IR 1944/ IR 1948 şi IR 1945/ IR 1949 Satu Mare - Mangalia şi retur, IR 1994 şi IR 1993 Craiova - Mangalia şi retur, IR 1983 şi IR 1984 Bucureşti Nord - Mangalia şi retur, IR 1686 şi IR 1688 'Tomis Expres' Braşov - Constanţa şi retur", se arată în comunicatul CFR Călători.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO



Reprezentanţii operatorului feroviar precizează că persoanele cu dizabilităţi motorii au posibilitatea de a se deplasa mai uşor cu trenul spre şi dinspre litoral, beneficiind din partea CFR Călători de servicii gratuite de asistenţă (rezervarea locurilor speciale, însoţire în incinta staţiei, asistenţă la urcare/coborâre în/din tren şi asistenţă la bordul trenului).

"Pentru a beneficia de aceste servicii, pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online şi la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări/sosiri din/în marile gări. Toate detaliile pentru accesarea acestor servicii gratuite pot fi găsite pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Asistenţă PRM", notează sursa citată.

Compania feroviară informează că tariful pentru o călătorie cu loc rezervat pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa este de 59,6 lei la tren IR, clasa a 2-a, şi de 30,3 lei la tren Regio, clasa a 2-a. Dacă se achiziţionează un bilet dus-întors pasagerul beneficiază de 10% reducere, iar pentru cumpărarea biletelor în avans reducerea este de până la 10% din tariful de transport. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenţii de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.

"În perioada programului estival de transport, turiştii aflaţi pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între staţiunile de pe litoral cu trenurile InterRegio de sezon, la tarif de tren Regio, dacă vor achiziţiona biletele de la casele de bilete de pe secţia Constanţa - Mangalia. La aceste trenuri InterRegio, pentru călătoria pe ruta Constanţa - Mangalia şi retur, vor fi valabile şi abonamentele emise pentru trenurile Regio de pe această secţie", subliniază CFR Călători.

Biletele de tren pot fi achiziţionate cu o anticipaţie de 20 zile, prin intermediul următoarelor canale: online de pe www.cfrcalatori.ro; de la automatele de vânzare bilete din gări; direct de la casele de bilete din gări şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.