Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tricolorii, meci de pregătire cu Irlanda de Nord în martie 2024

digisport.ro
euro 2024

Reprezentativa României va disputa un meci de pregătire cu Irlanda de Nord în luna martie, anul viitor, anunţă frf.ro.

Tricolorii au început pregătirea pentru EURO 2024. Astfel, în luna martie, selecţionata României va disputa două jocuri. Primul va avea loc vineri, 22 martie, pe Arena Naţională, în compania reprezentativei Irlandei de Nord. Ora de start a partidei va fi stabilită ulterior împreună cu televiziunea ce va transmite în direct întâlnirea, potrivit news.ro.

Până acum cele două selecţionate s-au întâlnit de 8 ori. România s-a impus de două ori, trei partide s-au terminat la egalitate, iar nord-irlandezii au câştigat în trei rânduri. Ultima oară, cele două formaţii s-au aflat faţă în faţă în toamna lui 2020, în Liga Naţiunilor, ambele partide încheindu-se la egalitate, 1-1, atât la Bucureşti, cât şi la Belfast.

Al doilea joc de pregătire, în diaspora

Pentru cel de-al doilea joc din luna martie, care va avea loc pe 26 martie, se caută o soluţie pentru a se disputa un meci într-o ţară în care diaspora românească este bine reprezentată. Se doreşte acest lucru din dorinţa de a aduce Echipa Naţională aproape de suporterii din străinătate ca o recunoştinţă pentru susţinerea oferită de aceştia în meciurile din preliminariile pentru EURO 2024. Tratativele sunt avansate, iar anunţul oficial va fi făcut în zilele următoare.

Când şi unde joacă România la EURO

Naţionala României va avea următorul program la EURO 2024, în cadrul calendarului complet al grupei E:

 

17 iunie: ROMÂNIA – Play-off B (Munchen, 16:00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00)

21 iunie: Slovacia – Play-off B (Dusseldorf, 16:00)

22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22:00)

26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00), Play-off B – Belgia (Stuttgart, 19:00).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.