Florin Burescu, cunoscutul stilist al vedetelor, le ajută cu câteva sfaturi pe doamnele și domnișoarele care nu reușesc să slăbească. Există anumite haine care pot slăbi vizual cu aproape 10 kilograme.
Existe mai multe articole de îmbrăcăminte care trebuie evitate. Printre acestea se numără gecile voluminoase și blănurile sintetice. Foarte important este ca fiecare să știe să aleagă corect lungimea rochiei sau a fustei.
Și încălțările alese pot face diferența.
„Trebuie să ținem cont de hainele care urmăresc linia corpului, cele cu câteva numere mai mari, mai largi, ne dezavantajează total.
Atenție mare, dacă aveți picioarele mai groase! Aveți grijă la lungimea fustei, iar dacă fundul este prea proeminent, iar talia prea subțire, nu alegeți acele haine mulate pe talie și pe coapse, se va vedea o disproporție prea mare.
Doamnele cu ceva mai multe kilograme în plus trebuie să evite, iarna, gecile voluminoase, din puf sau din fâș, dar și blănurile sintetice. E important să îți găsești atuurile, fiecare le avem, indiferent de greutatea corporală.
Ocoliți și fustele foarte largi, în cloșuri mari, mai potrivită este o fustă dreaptă, mai apropiată de linia corpului, care conferă lungime și înălțime. Și încălțămintea, desigur, este foarte importantă. Tocurile vă subțiază gamba și piciorul, astfel că veți avea o ținută mult mai sexy și mai bine conturată”, spune Florin Burescu, pentru Click.
Și când vine vorba de alegerea accesoriilor există câteva trucuri.
„În perioada aceasta, putem înlocui bijuteriile și accesoriile supradimensionate cu eșarfe. Acestea acoperă frumos, nu numai zona gâtului, se pot folosi și la păr, la genți. Atenție mare, în schimb, la materialele din care sunt lucrate.
Nu le alegeți pe cele groase, pufoase, care dau volum, mai ales în zona gâtului și a bustului generos.”, a mai spus stilistul.
Comentează