Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trupa The Black Crowes va marca 30 de ani de la albumul de debut printr-un turneu

publi24.ro
disc vinil

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat luni că, în trimestrul al doilea al anului, au fost achitate valori de despăgubire pentru asigurări obligatorii RCA în sumă totală de 228,66 milioane lei, din care 190,15 milioane lei (83,16% din total) pentru pagube materiale, 10,94 milioane lei (4,78% din total) pentru vătămări corporale şi deces şi 27,57 milioane lei (12,06% din total) pentru dosare de regres, potrivit news.ro.

Potrivit legislaţiei în vigoare, asigurătorii RCA au obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat printr-o poliţă de asigurare obligatorie auto RCA, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a realizat o analiză a dosarelor de daună aferente poliţelor auto obligatorii (RCA), avizate de societăţile de asigurare în trimestrul al doilea al anului 2019.

”La realizarea acestei analize s-a ţinut cont de modificările legislative intervenite în domeniul asigurărilor obligatorii RCA, respectiv de termenele impuse de actele normative aplicabile contractelor în baza cărora au fost avizate dosarele de daună”, informează ASF într-un comunicat.

În al doilea trimestru al anului 2019, societăţile de asigurare au avizat un număr de 88.174 de dosare de daună în baza poliţelor de asigurare de răspundere civilă obligatorie (RCA), cu 6,15% mai puţine faţă de primul trimestru din 2019. Durata medie de plată, la nivel de piaţă, a dosarelor de daună, avizate pentru pagube materiale, a fost de 17,13 zile/dosar.

Cele mai multe dosare de daună au fost avizate, în trimestrul II al anului 2019, la societatea Euroins, respectiv 30.472 dosare, şi la societatea City Insurance - 28.013 dosare.

Citește și: EXCLUSIV Cine e omul din umbră al noului ministru de Interne, Marcel Vela

”Trei societăţi de asigurare au cumulat aproape 75% din numărul total al dosarelor de daună RCA avizate în trimestrul al doilea din 2019: Euroins SA (34,56% din total piaţă), City Insurance SA (31,77%) şi Omniasig VIG SA (8,39%). Celelalte societăţi de asigurare au procente sub 6%, fiecare, din numărul total al dosarelor RCA avizate în această perioadă”, arată ASF.

Şase societăţi de asigurare au înregistrat o scădere a numărului dosarelor de daună avizate în trimestrul II al anului 2019, faţă de trimestrul I al aceluiaşi an: Asirom VIG (-34,56%), Allianz-Ţiriac (-7,45%), Omniasig VIG (-6,34%), Euroins (-4,83%), City Insurance (-4,57%) şi Uniqa Asigurări (-0,81%).

Trei societăţi de asigurare au înregistrat o creştere a numărului dosarelor de daună avizate în intervalul aprilie-iunie 2019, în comparaţie cu trimestrul I al anului 2019. Cea mai mare creştere procentuală a fost înregistrată de Grawe România (+30,48%), urmată de Generali România (+3,61%) şi de Groupama (+0,40%), se arată în raportul ASF.

Din punct de vedere al obiectului pretenţiilor de despăgubire formulate în cele 88.174 dosare de daună, un număr de 76.831 dosare (87,14%) au fost avizate pentru pagube materiale, 3.225 dosare (3,66%) pentru vătămări corporale/decese, iar 8.118 dosare (9,20%) reprezintă dosare de regres.

Din modul de soluţionare a dosarelor de daună, la data transmiterii raportărilor către ASF, rezultă că: 51,75% din total piaţă RCA (45.632 dosare) sunt dosare plătite de către asigurători până la data raportărilor; 47,41% din total piaţă RCA (41.807 dosare) sunt dosare nefinalizate la data raportărilor; 0,84% din total piaţă RCA (735 dosare) sunt dosare respinse de la plată de către asigurători.

”Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, asigurătorii acordă despăgubiri în formă bănească pentru: vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; pagube materiale; pagube reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat; cheltuieli de judecată efectuate de către persoana păgubită”, precizează reprezentanţii ASF.

ASF este autoritatea naţională care reglementează şi supraveghează pieţele asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. Cele trei sectoare însumează peste 10 milioane de participanţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.