Tudor Gheorghe a fost la un pas de puşcărie. Chiar artistul a fost cel care a făcut toate dezvăluirile. Puţini sunt cei care ştiu, însă, că marele artist, a fost la un pas de a face închisoare în perioada comunismului din cauza modului în care şi-a promovat muzica şi gândurile. Cu toate acestea, artistul a trecut cu bine peste acea perioadă nefastă, iar acum se pregăteşte de un concert de zile mari la Sala Palatului.
Citeşte şi: Solicitare incredibilă pentru preşedintele Klaus Iohannis: Acuze dure la adresa unui ambasador
"Pe vremea lui Ceaușescu, am fost la un pas să fiu băgat în dubă de comuniști. Am spus niște lucruri extraordinare, care, probabil, îi deranjau pe unii. M-au amenințat că dacă nu o să-mi revizuiesc atitudinea și nu voi renunță la concertele în care să susțin libertatea de expresie, voi avea probleme serioase și chiar s-a mers pe ideea marginalizării mele pe linie culturală! însă, eu nu m-am lăsat și am urcat pe scenă tot cu ideile mele. Mereu am vrut să fiu corect cu mine și cu publicul meu, nu m-a speriat nici sistemul și nici oamenii din el. Si...uite că am rezistat, sunt de neclintit în cei 50 de ani ai mei de cariera", a declarat Tudor Gheorghe conform rtv.
Citeşte şi: Doi fotbalişti români au fost arestaţi: Ce au făcut e strigător la cer
Artistul ar fi vrut ca marele spectacol pe care îl va susţine la Sala Palatului să fie unul cu tente politice, dar a renunţat însă în ultimul moment în favoarea unui spectacol de suflet. "Am vrut să fac un spectacol foarte dur în toamnă asta, cu o formație rock lângă mine și să pun pe tavă starea nației, cu toată frumusețea ei, cu toate furtișagurile, cu toate șmecheriile politice, cu lipsă totală de demnitate, de omenie și de bărbăție. Spectacolul era scris. Dar mi-am zis că trebuie să fiu nebun dacă îl fac în această toamnă. Ţara asta este atât de sătulă de așa ceva, încât m-am gândit să vin cu un lucru frumos, cu muzică veche, de calitate”, a mai spus cântărețul.
Citeşte şi: S-au stabilit câştigătorii de la Loteria bonurilor fiscale: Vezi cu ce bon s-a câştigat