Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tudorel Toader se bagă în CONFRUNTAREA dintre ALDE și PSD: 'E firesc să existe o prevedere care să îl responsabilizeze'

Inquam Photos / Octav Ganea
tudorel toader

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a comentat, luni, modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în special cele referitoare la răspunderea magistraţilor, subliniind că îşi doreşte ca în lege să existe o prevedere care să îl responsabilizeze pe magistrat, să îl facă mai atent în actul decizional.

"Sinonime putem găsi multe, ideea este una singură: în România, nimeni nu e deasupra legii. În România, cine greşeşte plăteşte. Prin urmare, avem două trepte, două garanţii de ordin de constituţional, care spun aşa: că statul răspunde pentru despăgubirile materiale, cauzate prin gravă neglijenţă şi rea-credinţă - prin urmare, cetăţeanul care e victima unei erori judiciare are garanţia că statul îl despăgubeşte - după care statul se întoarce împotriva magistratului şi mai urcă o treaptă, o garanţie. Dacă magistratul a acţionat cu rea credinţă, gravă neglijenţă, atunci magistratul va fi tras la răspundere şi statul se îndreaptă, trebuie să se îndrepte - nu că are dreptul şi are posibilitatea. Pentru că - să nu uităm un lucru: de ani de zile, atâtea erori judiciare am văzut, de ani de zile, niciodată, Ministerul Finanţelor nu s-a încercat măcar să se întoarcă împotriva unui magistrat", a precizat ministrul într-o declaraţie acordată presei la Palatul Parlamentului.

Citește și: Se anunță schimbări radicale la programul Prima Casă: Cum vor fi afectați românii

El a subliniat că magistratul trebuie responsabilizat în deciziile sale, scrie agerpres.ro.

"Eu am spus şi repet: nu doresc ca magistratul să răspundă, dar doresc - şi mi se pare firesc - ca în lege să fie o prevedere care să îl responsabilizeze, să îl facă mai atent în actul decizional. Pentru că, până la urmă, un magistrat, un singur om decide soarta altui seamăn de-al lui. Şi atunci, dacă ai două garanţii pentru un magistrat, trebuie să ai măcar una pentru cetăţean, care se simte protejat prin faptul că magistratul este responsabilizat", a precizat ministrul.

Citește și: Un cunoscut jurnalist român, UMILIT! Solicitarea pe care i-o face unui ministru din Guvernul Tudose

Totodată, Tudorel Toader a anunţat că joi şi vineri se vor desfăşura lucrările plenare ale Comisiei de la Veneţia, unde va fi prezent în calitate de membru titular reprezentant al României. A menţionat de asemenea că în momentul în care proiectele de modificare a legilor Justiţiei se aflau la Ministerul Justiţiei, a fost realizat un draft de solicitare a avizului de la Comisia de la Veneţia.

Citește și: GIGANTUL care produce Kent ia o DECIZIE importantă în privința României! Opt țări sunt vizate

"Putea să îl trimită premierul, decidentul, nu cel care îl redactează. În momentul în care a ajuns la comisia specială nu avea şi încă nu are decât comisia specială să îl ceară. Eu l-am predat, redactat, pe un număr de 18 pagini, în format fizic şi electronic. (...) Plenara Comsiei de la Veneţia are o ordine de zi. Eu particip acolo în calitate de membru titular şi nu merg într-o altă calitate. Evident că vor fi discuţii. Sunt convins că vor fi întrebări. Sunt convins că voi formula răspunsuri la întrebările care mi se vor pune. Eu nu merg la comisie să modific ordinea de zi a comisiei, eu nu merg la comisie cu draft-ul de solicitare a avizului, pentru că proiectul de lege a plecat de la minister şi nu mai este în competenţa mea legală", a spus el.

Citește și: Îi miroase a VICTORIE! Ce bancă „AMENINȚĂ” BCR și care-i sunt atuurile .

Comisia parlamentară specială privind legile Justiţiei a modificat săptămâna trecută prevederile din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor referitoare la răspunderea magistraţilor, adoptând amendamentele propuse de Uniunea Naţională a Judecătorilor şi Asociaţia Magistraţilor, potrivit cărora statul "are dreptul" de a se îndrepta împotriva judecătorului sau procurorului care a săvârşit o eroare judiciară din neglijenţă sau cu rea-credinţă.

"După ce prejudiciul a fost acoperit integral de către stat, acestuia îi revine dreptul de a se îndrepta cu acţiune în regres prin MFP împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii", este textul adoptat de comisie.

Citește și: Bătrânul care a fost lovit de protestatarul #Rezist a spus TOT! Ce pensie are ca „fost șef al Securității”

Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat luni că PSD şi ALDE vor susţine în plenul Camerei Deputaţilor un amendament respins săptămâna trecută la comisie, care prevede că, în cazul săvârşirii unei erori de către un judecător sau procuror, statul se îndreaptă cu acţiune în regres împotriva respectivului magistrat pentru recuperarea prejudiciului.

Citește și: Deși au trecut câteva luni, Simona Halep nu l-a iertat! Răspuns „SPUMOS” pentru premierul Tudose .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.